Cauta

Ziarul National spune NU vitezei si alcoolului la volan!

Viteza si alcoolul consumat de soferi inainte de a se urca la volan fac victime pe soselele din Romania. Cel mai recent caz tragic este moartea actritei Violeta Andrei, de la Prima TV, care a decedat la 10 zile dupa ce a fost implicata intr-un cumplit accident rutier.

foto wwwdoljradicalonlineinfo

Tanara Violeta Andrei, interpreta personajului Mada din serialul „Nimeni nu-i perfect” de la Prima Tv, a murit miercuri, la spital, dupa ce a fost grav ranita intr-un accident rutier produs pe DN1. La volanul masinii in care se afla Violeta era un tanar de 20 de ani. Acesta a pierdut controlul autoturismului, iar vehiculul s-a rasturnat si apoi a lovit alte masini.

In urma cu doar cateva zile, un tanar om de afaceri din Dolj care s-a urcat la volan dupa ce a baut si a petrecut intr-un club de pe litoral, a murit intr-un accident produs in Mamaia. Alti trei tineri aflati in acelasi autoturism au ajuns la spital. Maina de lux condusa de Adrian Petrisor Brotac, in varsta de 30 de ani, rula cu peste 100 de km la ora prin statiune in momentul in care soferul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, a lovit un stalp de beton si s-a rostogolit de mai multe ori, potrivit Radical de Dolj.

Din nefericire, acesta nu este singurul accident in care au murit persoane cunoscute din Romania. In iunie, fostul subprefect al judetului Botosani a murit, vineri, intr-un accident rutier produs pe Drumul European 58, in localitatea Hutani. Masina condusa de Paul Secrieru (33 de ani) a derapat, pe fondul neadaptarii vitezei de mers in conditii de carosabil umed, si s-a lovit de un copac. Secrieru a decedat in urma impactului, potrivit Botosani Online.

In luna mai, patronul uneia dintre cele mai mari firme de transport din Romania, Edy Spedition, Alin Alexandru Popa, a murit intr-un accident rutier, la doar 42 de ani. Masina condusa de Popa a intrat intr-o depasire periculoasa si s-a lovit de un TIR. Un martor citat de Hunedoara Online sustine ca milionarul circula cu o viteza foarte mare, inainte ca masina sa sa intre in coliziune cu TIR-ul.

Ultimele stiri

  • Ursula cu Piper(ea) 
  • Să zicem NU TVA-ului! 
  • Salarii mici în România: condamnarea tinerilor la umilință pe viață
  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Exit mobile version