Cauta

Zi decisivă pentru Dana Marijuana. Magistrații hotărăsc dacă artista rămâne în arest preventiv. Ce a declarat când a fost adusă la tribunal – VIDEO

Zi decisivă pentru Dana Marijuana. Magistrații hotărăsc dacă artista rămâne în arest preventiv. Ce a declarat când a fost adusă la tribunal – VIDEO - Ziarul National

sursa foto: captură video youtube

Cântăreața cunoscută drept Dana Marijuana a ajuns, marți, 17 septembrie, în fața instanței. Și urmează să afle decizia magistraților, după ce procurorii au cerut prelungirea arestului preventiv în cazul său.

După ce a fost arestată în august pentru trafic de droguri, Elena Daniela Coteanu, cunoscută sub numele de scenă Dana Marijuana, s-a prezentat, marți, la Tribunalul Constanța, potrivit ziare.com.

De altfel, din câte se poate vedea din imaginile surprinse de presa locală, artista a fost adusă la tribunal cu o dubă a poliției. Mai exact la Tribunalul Constanța, unde magistrații decid dacă în cazul său arestul va fi prelungit sau nu cu încă o lună.

Procurorii DIICOT au cerut prelungirea măsurii, după ce Dana Marijuana și alți doi suspecți au petrecut deja o lună în arest preventiv, acuzați că vindeau drogul „Super Mario” (de mare risc) în Vama Veche, conform aceleiași surse.

Până să ajungă în clădirea instanței, cântăreața a răspuns unor întrebări ce i-au fost adresate de către jurnaliști. „Mulțumesc Poliției Române! Sunt extraordinari și au dreptate tot timpul!”, a spus Dana Marijuana, până să intre în Tribunalul Constanța.

Întrebată de reporteri dacă s-ar fi drogat și ea cu substanțele ilegale vândute, artista a răspuns într-o notă ironică. „Da, păi dacă tot ați spus că nu consum, am zis la un moment dat și eu să văd cum e. Nu regret nimic, nimic din viața mea! Vă pup, vă iubesc!”, a spus Dana Marijuana înainte de a ajunge în fața magistraților.

Dana Marijuana face declarații la Tribunalul Constanța, 17.09.2024

Ce a anunțat IGPR în 23 august

Poliția Română (IGPR) a anunțat, prin intermediul unui comunicat transmis în 23 august, reținerea unor persoane, pentru trafic de droguri.

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a trei persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și complicitate la trafic de droguri de risc.
În sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc.

Persoanele în cauză au fost depistate, în noaptea de 21/22 august a.c., de către un echipaj de poliție rutieră al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în timp ce se deplasau cu un autoturism, în stațiunea 2 Mai, iar, la controlul efectuat, au fost descoperite și ridicate aproximativ 100 de grame canabis (drog de risc).

Ulterior, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județele Constanța, Giurgiu și în municipiul București, fiind descoperite și ridicate 100 de comprimate de ecstasy (drog de mare risc), cantități de amfetamină (drog de mare risc), ketamină (drog de risc), 21 de comprimate ce urmează a fi analizate, precum și alte mijloace de probă.

La datele de 22 și 23 august a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea celor 3 persoane, pentru 24 de ore, iar astăzi, 23 august, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, precum și de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, se menționa în comunicatul IGPR din 23 august.

Dana Marijuana speră să scape de arest.

Ultimele stiri

  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Exit mobile version