Coaliţia de guvernare a decis în şedinţa de joi, 4 iulie, data alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din acest an.
UPDATE: Premierul Ciolacu a făcut un anunț cu privire la datele stabilite pentru organizarea alegerilor prezidențiale și parlamentare.
„Am încheiat astăzi, împreună cu partenerii de guvernare, un acord cu privire la calendarul electoral, care să respecte principiile discutate în cadrul consultărilor cu formațiunile politice reprezentate în Parlament. Am stabilit că alegerile prezidențiale vor fi organizate la 24 noiembrie – turul întâi și 8 decembrie – turul al doilea, iar alegerile parlamentare la 1 decembrie. Astfel, putem adopta chiar azi hotărârea de guvern prin care validăm calendarul alegerilor și închidem acest subiect”, a declarat joi premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.
UPDATE: Liderii formațiunilor din cadrul Coaliției de guvernare, PNL și PSD, au avut discuții, la Guvern, pentru a stabili datele alegerilor. Discuțiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare au fost finalizate.
Iar în urma ședinței de joi a Coaliției s-au aflat, pe surse, datele care au fost stabilite în privința organizării scrutinului pentru Cotroceni.
Astfel, s-a aflat că s-a stabilit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc pe 24 noiembrie, iar turul doi pe 8 decembrie, conform unor surse.
De asemenea, s-a ajuns la un numitor comun pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie. O zi cu o importanță majoră pentru România, fiind Ziua Națională.
La ora 13 urmează să înceapă ședința de Guvern, când, cel mai probabil, premierul va face un anunț oficial cu privire la deciziile Coaliției în privința datelor în care vor fi organizate alegerile.
Ședința de Coaliție este programată să înceapă la ora 9. Iar în urma discuțiilor se așteaptă să se anunțe public o decizie cu privire la calendarul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a avut, luni și marți, discuții cu reprezentanții partidelor pe această temă.
Liderii PSD şi PNL se reunesc, așadar, joi în încercarea de a se pune de acord asupra calendarului electoral, după ce s-au exprimat în spaţiul public pe organizarea la date diferite a acestor scrutinuri.
Luni şi marţi, premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a avut consultări cu partidele politice pe tema datei de organizare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.
Şeful Executivului a anunţat încă de vinerea trecută că îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că „ţopăiala” pe această temă a calendarului afectează încrederea între parteneri şi „trebuie să înceteze”.
Luni, la discuţiile cu prim-ministrul au participat, pe rând, reprezentanţii USR, AUR, UDMR, SOS România, cei ai Grupului minorităţilor naţionale precum şi cei ai PUSL. Marţi, dialogul a continuat, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii REPER şi cei de la Forţa Dreptei.
După aceste consultări, de la nivelul Guvernului s-a anunțat, într-un comunicat, că premierul Ciolacu va prezenta joi, în Coaliția de guvernare, alături de cei doi viceprim-miniștri Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, „variantele propuse de partidele politice” în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an.
„Totodată, premierul Marcel Ciolacu va cere partenerilor de Coaliție să dea curs solicitării exprimate de toți participanții la discuțiile de la Palatul Victoria ca stabilirea calendarului electoral să se realizeze în cel mai scurt timp posibil, astfel încât competiția electorală să se desfășoare în condiții predictibile și echitabile pentru toți candidații.
Stabilirea calendarului electoral trebuie să se facă pe baza unor criterii obiective, agreate de toate partidele politice și nu pentru a avantaja sau dezavantaja anumiți candidați”, a transmis Guvernul, în comunicat.
„Le mulțumesc tuturor partidelor participante pentru dialogul constructiv! Consider că a fost un demers util și democratic și îmi doresc ca și partenerii de Coaliție să țină cont de opiniile exprimate”, a precizat Marcel Ciolacu, marți, 2 iulie.
Decizia luată de liberali în BPN
E de menționat faptul că, în paralel cu discuțiile de luni, de la Palatul Victoria, mai-marii liberali au avut și ei o ședință. Reunită luni în şedinţa Biroului Politic Naţional, conducerea PNL a fost de acord, în unanimitate, ca alegerile prezidenţiale să aibă loc la termen – din câte a precizat preşedintele formaţiunii, Nicolae Ciucă.
„În unanimitate, toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord ca în continuare să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen”, a spus liderul liberal.
Tudose: „Acum, PNL a constatat că e cald”
Miercuri, europarlamentarul PSD Mihai Tudose a precizat că subiectul datei alegerilor prezidenţiale va fi abordat în şedinţa coaliţiei.
„Să vedem mâine, că de asta avem mâine coaliţie. Stabilim mâine. Punctul de vedere iniţial al PSD a fost ca ele să fie la termen: sfârşitul lunii noiembrie şi turul doi în decembrie. Atunci, PNL a venit cu propunerea să fie în septembrie. Acum, PNL a constatat că e cald. Nu ştiu… cred că mâine o să ne spună şi cum e vremea în noiembrie, octombrie. Dacă plouă, dacă e frig, dacă e zăpadă. Nu ştiu… dacă domniile lor consideră că începe şcoala sau nu. Şi o să vedem”, a declarat Mihai Tudose, miercuri, 3 iulie, aflat la sediul PSD.
Ma piș pe ei si pe magiile lor xisr partide, nu ne intereseaza ce fac. HOTI TRADATORI, VANZATORI DE TARA, LINGATORI DE CLANȚE LA AMBASADE. ROMÂNIA TREZESTE TE, ROEXIT, NATOEXIT, NATIONALIZARE FARA DESPAGUBIRI, YANKEES GO HOME, TRAIASCA ROMÂNIA LIBERA
Ati reusit sa faceti priveghi de ZIUA NATIONALA ! Fara bere nici broasca nu canta si nici micii nu au gust! Sunteti tari, felicitari!!!