AcasăNewsZeci de copii răniți în urma unui atac, într-o școală din China...

Zeci de copii răniți în urma unui atac, într-o școală din China (VIDEO)

Spaimă în rândul copiilor și a cadrelor didactice aflate joi într-o școală primară din orașul Wuzhou, situat în sudul țării, în regiunea autonomă Guangzi Zhuang.

Aproximativ 40 de elevi și adulți care lucrează în școala respectivă au suferit leziuni, în urma unui atac ce a avut loc în cursul dimineții. Din câte anunță presa locală, rănile le-ar fi fost provocate cu un cuțit.

Victimele au ajuns în grija medicilor. Imagini ajunse pe internet îi arată pe micuți în timp ce sunt aduși în număr mare la spital, pentru a fi îngrijiți de cadrele medicale. Conform China Daily, starea a trei dintre răniți – între ei și directorul unității de învățământ – este mai gravă.

Suspectul în cazul acestui episod deosebit de violent este un bărbat care lucra ca agent de pază în școala respectivă. Potrivit sursei citate, bărbatul a fost reținut de poliție.

Nu se cunosc detalii cu privire la circumstanțele care au dus la producerea acestui atac.

sursa foto: captură youtube

author avatar
Cristina Stefan
76 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger