Cauta

Zboruri Londra-Bucureşti, anulate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că, începând cu dimineaţa zilei de luni, piloţii British Airways (BA), constituiţi în Uniunea Piloţilor (BALPA), au început o grevă de 48 ore, iar aproape toate zborurile sunt anulate.

Zboruri Londra-Bucureşti, anulate - Ziarul National
Haos din cauza grevei piloţilor

Greva va afecta şi zborurile Londra – Bucureşti (cu retur), respectiv cursele BA 886 (11:40-17:00 GMT) şi BA 888 (18:55 – 00:10 GMT). “Atât BA, cât şi uniunea piloţilor BALPA au indicat că sunt dispuşi să înceapă negocieri, iar BA, prin intermediul media, a solicitat pasagerilor să-şi verifice statusul orarelor de călătorie şi să nu se deplaseze la aeroporturi dacă zborurile apar ca fiind anulate. BA va oferi pasagerilor aranjamente alternative, respectiv reprogramarea zborurilor sau returnarea contravalorii biletelor de avion”, arată MAE.  Piloţii British Airways  au anunţat  luna trecută compania aeriană că urmează trei zile de grevă în luna septembrie, prima situaţia de acest fel în cadrul uniunii piloţilor BA. După greva de 48 de ore din perioada 9-10 septembrie, mai urmează o zi de protest în data de 27 septembrie. “Nu avem de ales decât să anulăm aproape 100% din zborurile noastre”, a precizat British Airways, companie care operează 850 de zboruri pe zi în Marea Britanie, în special pe aeroporturile din Londra, Heathrow şi Gatwick. Zeci de mii de clienţi vor trebui să caute rute alternative iar Autoritatea Aviaţiei Civile din Marea Britanie (CAA) investighează operatorul aerian după ce mai mulţi călători s-au plâns că au fost greşit informaţi că zborurile lor au fost anulate. “Această mişcare de protest va costa mult mai mult compania decât investiţia necesară pentru a soluţiona disputa. Este timpul să revenim la masa negocierilor şi să discutăm o ofertă salarială serioasă pentru a încheia acest conflict”, a afirmat secretarul general al BALPA, Brian Strutton, precizând că o singură zi de grevă înseamnă pierderi de 44 milioane de euro. (R. Jacotă)

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version