AcasăNewsWhisky la preț de lux, pus la vânzare în România. E uimitor...

Whisky la preț de lux, pus la vânzare în România. E uimitor cât poate să coste!

foto: zf.ro

Au trecut Sărbătorile de iarnă, perioada asociată, de obicei, cadourilor mai mult sau mai puțin pretențioase. Dar se apropie Sf. Valentin și Dragobetele, nemaivorbind de aniversări sau alte ocazii speciale.

Așa că românii care sunt în căutarea unui cu adevărat special și extravagant, cel puțin la nivel de preț, au ca variantă achiziționarea unei băuturi ce poate fi încadrată fără mari dubii în sfera produselor de „lux”.

E vorba despre „Whisky Royal Salute – Coronation of King Charles III”, o băutură ce are o concentrație de alcool de 52,3%, iar prețul de vânzare este de 125.000 de lei, adică de peste 25.000 de euro, potrivit ziare.com.

Băutura spirtoasă e comercializată într-o sticlă de 0,7 litri și costă cât o mașină nou-nouță. Cum ar fi, de exemplu, o Dacia Duster.

Unul dintre cei mai mari retaileri din România comercializează acest whisky, notează sursa citată. Se poate vorbi despre o ediție limitată, de vreme ce doar 500 de sticle ar fi fost puse la vânzare.

sursa foto ziarecom

Practic, acest whisky ar fi o combinație de 53 de whisky-uri „atent selectate”. Și ar face parte dintr-o colecție exclusivistă, creată special pentru a celebra încoronarea Regelui Charles, monarhul britanic, conform aceleiași surse.

Ce are whisky-ul cu o jucărie pentru câini?

Nu este singura situație în care o sticlă de whisky a atras în mod special atenția. Iată ce s-a aflat, de exemplu, în primăvara lui 2023.

„Există puține șanse să confundați o sticlă de whisky de la un brand faimos cu o jucărie pentru câini care imită logo-ul mărcii.

Cu toate acestea, distileria americană Jack Daniel’s a dat în judecată compania VIP Products pentru comercializarea unei jucării canine numită „Bad Spaniels”, care seamănă cu celebrele sale sticle pătrate cu etichete negre.

Cazul poate părea anecdotic, dar este deja supus analizei riguroase a venerabilei Curți Supreme a SUA.

Cei nouă Înțelepți vor trebui să decidă dacă deturnarea unei mărci comerciale în scopuri umoristice poate fi considerată liberă exprimare și, prin urmare, exceptată de la normele privind proprietatea intelectuală.”

Citiți mai multe AICI: Ce are whisky-ul Jack Daniel’s cu o jucărie pentru câini?

Citiți și: De la adidașii aurii la pahare de whisky : MAGA-store-ul unde fanii lui Trump merg să-și cheltuiască banii

author avatar
Andrei Coman
613 afisari

2 COMENTARII

  1. Slăbuț! Eu am văzut la un tax-free-shop, în Slovacia, whisky și coniac la 80.000 euro/sticla! Desigur, erau în vitrine securizate…

  2. Iohanus,ia comanda si tu vreo cateva sticle,acum pe ultima suta.Merge la cina cea de taina de 5 steeele. Ca doar nu platesti dela tine.Ar merge si la BNR sau la CCR.Alaturi de medicatia gratuita si celelalte gratuitati.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger