Cauta

VREMEA vineri, 13 noiembrie. Unde lovesc ploile şi ninsorile

VREMEA vineri, 13 noiembrie. Unde lovesc ploile şi ninsorile - Ziarul National

VREMEA vineri, 13 noiembrie. Unde lovesc ploile şi ninsorile

Meteorologii anunţă că vremea vine cu temperaturi normale pentru această perioadă. În sudul, estul, și centrul țării, în special în zonele joase de relief, precum și în Câmpia de Vest, vom avea nori joși și pe alocuri ceață, posibil burniță, apoi cerul va deveni variabil.

În sud-est şi în nord-vest va ploua slab

În regiunile sud-estice, în cele de nord-vest, dar și în dealurile din sud-vestul teritoriului vor fi înnorări temporare pe arii restrânse, va ploua slab, iar valorile termice, mai ales cele nocturne, vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei date.

Unde va ninge?

La altitudini mari, cu precădere în masivele sudice, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Totodată, în marea majoritate a regiunilor din ţară, vom avea nnorări, ceață, burniță și vânt care va sufla slab spre moderat, conform ANM.

Vremea în Bucureşti

Cerul va fi acoperit de nori atât astăzi, cât și zilele următoare, iar temperaturile nu vor mai depăși 12-13 grade Celsius. În general, în Muntenia, razele soarelui vor fi de negăsit, norii dominând cerul. Maximele se vor situa, în general, între 9 grade în Târgoviște, 11 grade în Ploiești, Slobozia și Călărași și 12 grade în Alexandria.

În Transilvania, ziua de vineri vine cu ceață, în prima parte a zilei, cer mai mult noros și maxime ce vor ajunge la doar 3 grade Celsius în Miercurea Ciuc, 4 grade în Cluj Napoca, 7 în Alba Iulia, 10 grade în Sibiu și 11 grade în Deva. Pentru Moldova, meteorologii anunță o zi autentică de toamnă, cu cer noros și maxime ce nu vor depăși 8 grade Celsius în Suceava, 11 în Focșani și Galați.

Ultimele stiri

  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Exit mobile version