AcasăNewsVremea a luat-o razna și în acest weekend. Cod galben de ploi...

Vremea a luat-o razna și în acest weekend. Cod galben de ploi torențiale, furtuni și grindina în toată țara

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit Codul galben de pentru instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin ploi torențiale, vijelii și grindiă până la data de 15 iunie.

Sâmbătă, 13 iunie, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în regiunile estice, centrale, nordice, precum şi la deal şi munte. Vor fi înnorări şi perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

În acest weekend, în ziua de sâmbătă, în Moldova maximele înregistrate în termometre vor avea valori cuprinse între 23 și 29 de grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar local va ploua. Minimele din termometre nu vor scădea sub 15 – 18 grade Celsius.

În Maramureș ziua de sâmbătă aduce ploi, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Valorime maxime din termometre nu vor depăși 25 până la 28 de grade, iar minimele se încadrează astăzi în intervalul 14 -17 grade Celsius.

În Crișana vremea rămâne instabilă, iar maximele din regiune vor fi cuprinse între 23 și 28 de grade. Minimele resimțite în teritoriu vor fi de 15 până la 17 grade.

În Banat cerul va fi temporar noros. Local vor fi condiții de ploaie. Valorile maxime din regiune vor fi cuprinse între 25 și 28 de grade Celsius, minimele încadrându-se în intervalul 15 – 17 grade.

În Transilvania va ploua în ziua de sâmbătă, 13 iunie, iar temperaturile maxime anunțate vor fi de 21 până la 28 de grade Clesius. Minimele se încadrează între 13 și 17 grade.

În Oltenia sunt anunțate ploi izolate, valorile maxime din termometre ajungând până la 30 de grade Celsius. Mercurul din termometre nu va coborî sub 14 grade Celsius.

În Muntenia vremea se anunță caldă, local va ploua, precipitațiile fiind însoțite de descărcări electrice. Temperaturile maxime din termometre astăzi vor arăta valori de la 23 la 29 de grade Celsius. Minimele din această regiune vor fi cuprinse între 14 și 19 grade.

În Dobrogea cerul va fi temporar noros, meteorologii anunță condiții slabe de plaoie. Valorile din termometre vor fi cuprinse între 22 și 28 de grade și minimele între 16 și 20 de grade.

În București sunt anunțate averse sub formă de ploaie, însoțite de descărcări electrice.Acestea vor avea caracter torențial. Mercurul din termometre nu va depăși maxima de 27 de grade Celsius, minima înregistrată în timpul nopții fiind de 16 grade.

 Prognoza meteo la munte

La munte se anunță ploi în marea parte a zilei. În regiunile estice, sudestice, nordice, în centru și local în restul teritoriului, mai ales după-amiaza și la începutul nopții, vor fi perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și posibile vijelii. Valorile din termometre, în zonele montane vor cuprinse între 13 și 17 grade Celsius.

 Prognoza meteo pe litoral

La mare, vremea va fi în general instabila şi normala termic. Cerul va fi temporar noros, şi vor fi averse, descãrcãri electrice şi grindinã. Cantitãţile de apã vor depãşi 25…30 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri asociate averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 24 de grade. Temperatura apei marii va avea valori cuprinse între 15 şi 20 de grade.

La Constanța, mercurul din termometre nu va depăși 24 de grade Celsius, în timp ce temperatura minimă înregistrată va fi de 18 grade Celsius.

author avatar
Eli Dan Davidescu
69 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger