Cauta

Vrăjitoarea Sidonia a prevestit crima de la restaurantul de la Pandina? Ce le-a spus fiilor ei, înainte de petrecere

Vrăjitoarea Sidonia afirmă că şi-a atenţionat copiii înainte de crima de la Pandina.

Mama celor trei fraţi acuzaţi de crima de la Pandina zice că a prevestit tragedia. ea susține în continuare că fiii ei au fost atacaţi de bărbatul care a fost ulterior înjunghiat mortal.

Sidonia susţine că a prevestit tragedia

Vrăjitoarea spune că fiii ei au fost atacaţi de bărbatul care a fost ulterior înjunghiat mortal.

Suntem şocaţi, sunt terminată, sunt foarte şocată, nu putem să ne revenim din starea respectivă.

Au trecut poate 3-4 zile din ziua respectivă. Au plecat copiii mei, să se ducă să se distreze la un club de acolo şi acel om, de la acea dedicaţie pe care a dat-o, unde se distrau şi beau şi mâncau la masă, fără să deranjeze pe nimeni, fără să aibă legătura cu nimeni, acel om s-a dus şi s-a pronunţat singur la masă.

Şi a început să-mi lovească copiii. Un om de 150 de kg şi aproape 2 metri l-a lovit pe copil, l-a pus jos şi acolo a vrut să-i taie beregata, să-i ia gâtul pur şi simplu.

Se vede, domnilor, clar cum şi-a pus mâinile în faţă ca să se apere. De la ce? Tăiase două sticle, voia să-l distrugă, să-l nenorocească. Acest om ne-a distrus copiii, ne-a distrus familia.

Copiii mei nu sunt criminali, copiii mei nu sunt infractori, nu sunt drogaţi, n-au omorât pe nimeni, n-au făcut rău la nimeni. Nu s-au dus pe scandal cu nimeni, s-au dus să se distreze, atât”, a spus vrăjitoarea Sidonia la Antena 3.

A dat vina pe victimă

„Un om atât de mare, un om la vârsta lui să vină să-şi coboare mintea la copiii mei. La ce? Că se distrau, se plimbau ca tinerii şi ascultau muzică, n-au făcut nimic de rău la nimeni şi n-au deranjat pe nimeni.

Pur şi simplu s-au trezit de la acest om atacaţi, copiii s-au apărat şi ei cum au putut, că nu ştim cauza până ce n-o aflăm şi să luăm şi noi mai multe informaţii”, a continuat vrăjitoarea Sidonia.

Ultimele stiri

  • ULTIMA ORĂ! Intervenție de urgență la Ambasada Israelului din București! Un bărbat ar fi încercat să dea foc clădirii
  • Șocant! Poliţist de la Brigada Rutieră, lovit cu o sticlă în cap, într-o benzinărie din Capitală
  • Aproape toată țara, sub avertizare de ploi torențiale și vijelii. ANM a emis COD PORTOCALIU și GALBEN – HARTA
  • Anunț devenit viral: Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o casă la munte. Are o singură condiție/ FOTO
  • Un cutremur puternic a lovit centrul Japoniei, luni dimineață
  • Incident înspăimântător în Cehia. 18 persoane, rănite de fulger într-un parc
  • Ciucă, despre sondajele la prezidențiale: Nu toţi cei care au fost clasaţi primii au câştigat alegerile – VIDEO
  • Poza Zilei
  • Horoscop 3 iunie 2024 – Astăzi veți avea timp să vă concentrați
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version