AcasăNewsVouchere de vacanță pe 5 ani, cerute de organizațiile din turism

Vouchere de vacanță pe 5 ani, cerute de organizațiile din turism

vouchere

Organizațiile din turism cer reintroducerea voucherelor de vacanță, deoarece acestea reprezintă numeroase beneficii pentru angajații din domeniul public și privat.

Alianța pentru Turism solicită Guvernului să le reintroducă începând cu 1 ianuarie 2022, pentru minimum 5 ani, atât pentru angajaţii din sistemul de stat cât şi pentru angajaţii din mediul privat.

Cele 24 de organizaţii din cadrul Alianței pentru Turism motivează în cererea adresată Guvernului că voucherele de vacanță au determinat îmbunătățirea considerabilă a fiscalizării în turism, respectiv creșterea cu 326% a numărului unităților de turism clasificate și dublarea locurilor de cazare. De la începutul anului până la 30 septembrie 2021, sectorul privat a alocat angajaților vouchere de vacanță în valoare de peste 52 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 17% din valoarea totală a voucherelor emise în anul precedent.

„În condițiile actualei crize severe de personal, voucherele de vacanță reprezintă un factor de motivare puternic pentru angajații din domeniul public și privat. Deși s-a creat falsa percepție că angajații din sectorul privat nu pot beneficia de voucherele de vacanță, cifrele dovedesc contrariul, indicând interesul în creștere al angajatorilor privați pentru această formă de incentivare. De exemplu, de la începutul anului până la 30 septembrie 2021, sectorul privat a alocat angajaților vouchere de vacanță în valoare de peste 52 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 17% din valoarea totală a voucherelor emise în anul precedent. Creșterea motivației și eficienței angajaților, refacerea energiei fizice și intelectuale a acestora constituie o parte dintre beneficiile aduse forței de muncă.”, transmite Alianța pentru Turism într-un comunicat.

Fiscalizarea sectorului turistic a crescut

Alianţa pentru Turism argumentează că voucherele de vacanţă au contribuit esenţial la îmbunătățirea fiscalizării sectorului turistic, prin creșterea accelerată a numărului de structuri turistice clasificate, garantând colectarea de taxe și impozite la bugetul public. În doar 11 ani, mai precis în perioada 2010 – 2021, acestea au determinat creșterea cu 326% a numărului unităților de turism clasificate precum și dublarea locurilor de cazare.

Mai precis, în octombrie 2010, potrivit ministerului de resort, existau 5458 de unități de cazare care totalizau 255.623 de locuri, iar în noiembrie 2021, cifra a ajuns la 17.800 de unități de cazare, respectiv 523.177 de locuri. Investițiile stimulate de proiectul vouchere de vacanță au însemnat atât edificarea de noi unități de cazare, cât și modernizarea unora rămase într-o stare necorespunzătoare de zeci de ani, apariția de centre de sănătate de 4 și 5 stele în stațiuni balneare, dar și construirea de piscine, centre spa, restaurante moderne și alte facilități orientate spre turism sustenabil și management digitalizat.

Un alt beneficiu important al voucherelor de vacanță este acela că acestea pot sprijini esențial comunitățile locale. Rezultatul va determina dezvoltarea turismului sustenabil în particular și a economiei locale în general, ca urmare a generării creșterii activității în sectoare conexe

author avatar
Andreea Vlad
186 afisari

1 COMENTARIU

  1. Adică să ii subvenționeze guvernul 5 ani. Mai bine și-ar da interesul să aibă condiții mai bune de cazare, mâncare, ospitalitate și să își promoveze afacerea pe plan internațional.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger