AcasăNewsVor disparea 4000 de posturi la stat

Vor disparea 4000 de posturi la stat

Teodorovici vrea sa reduca uriaşul aparat de administraţie

Ministrul Finanţelor a anunţat ca vor fi desfiinţate 4143 de posturi din 21 de ministere, din care peste 3000 de la ANAF, insa taierile nu vizeaza cabinetele demnitarilor.

Teodorovici vrea sa reduca uriaşul aparat de administraţie

„Este vorba şi de posturi bugetate, şi nebugetate. Administraţia, cel puţin cea centrala, este supraincarcata şi vedem in economie efectul. Sunt foarte multe blocaje şi prevederi legale care ar trebui sa produca efecte benefice in economie şi nu se intampla, foarte multa rezistenţa la schimbarile pe care secolul 21 le impune. E un prim pas acela de a taia aceste posturi vacante. Ministerele şi-au reţinut posturile care erau deja lansate pentru procedura de concurs. (…) Sunt multe nemulţumiri. (…) Vorbim de posturile vacante, dar efectul poate fi şi acela de a duce la dispariţia unor funcţii de conducere in special. (…)Ştiţi ca in administraţie este un procent de 12% la numarul total de instituţii in care se pot incadra funcţiile de conducere. Daca funcţiile per total dispar, inclusiv acel 12 % din structura este altul, şi implicit pot disparea funcţii de conducere. (…) Nu trebuie sa avem mai multa munca? Toţi vrem sa fim cu mapa in ţara asta, dar cu munca mai puţin”,  a declarat  Eugen Teodorovici. Conform notei de fundamentare a proiectului de HG pus in dezbatere publica, reducerea acestor posturi se va face pentru a asigura creşterea calitaţii şi a accesului la serviciile publice.

author avatar
Andrei Coman
427 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger