Cauta

Vlădescu își vrea înapoi lingourile

Fostul ministru Sebastian Vlădescu a cerut judecătorilor să îi fie înapoiată cauțiunea pe care care a depus-o și care a fost solicitată de procurorii DNA în dosarul în care este judecat. Concret, acesta dorește restituirea mai multor bunuri pe care le-a pus la dispoziția anchetatorilor pentru a acoperi suma stabilită drept cauțiune.  Printre bunurile pe care le-a pus pe masa procurorilor se numără și lingourile de aur pe care Vlădescu le-a valorificat în demersul său de a rămâne în libertate.

Vlădescu își vrea înapoi lingourile - Ziarul NationalConform documentelor, aurul a fost depus la o bancă de către fostul ministru și pus la dispoziția anchetatorilor de la DNA. Solicitarea vine după ce procurorii anticorupție nu au mai prelungit măsura controlului judiciar față de cei cercetați. De asemenea, instanța supremă a admis, definitiv, o cerere a lui Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, de ridicare a controlului judiciar. În acest context, avocații care au constatat că măsurile nu au mai fost prelungite au solicitat și restituirea sumelor reținute cu titlu de cauțiune în cadrul controlului judiciar. Conform datelor din dosar, Sebastian Vlădescu a respectat interdicțiile prevăzute de procurorii anticorupție și a depus la dispoziția magistraților cauțiunea care a fost stabilită la plata sumelor de 1.000.000 de lei și 100.000 de euro, dar și constituirea unei garanții reale asupra unor lingouri de aur în cantitate totală de 3 kg, evaluate la 109.740,26 euro sau garanții reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro.

Ultimele stiri

  • Firma fondată de Dragoș Pîslaru, șeful de la MIPE, contracte de milioane de lei cu ministerul pe care îl conduce
  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”
  • A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”
  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • UPDATE. Percheziții urmate de audieri. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, adus la DNA – VIDEO
  • Exit mobile version