AcasăNewsVlădescu își vrea înapoi lingourile

Vlădescu își vrea înapoi lingourile

Fostul ministru Sebastian Vlădescu a cerut judecătorilor să îi fie înapoiată cauțiunea pe care care a depus-o și care a fost solicitată de procurorii DNA în dosarul în care este judecat. Concret, acesta dorește restituirea mai multor bunuri pe care le-a pus la dispoziția anchetatorilor pentru a acoperi suma stabilită drept cauțiune.  Printre bunurile pe care le-a pus pe masa procurorilor se numără și lingourile de aur pe care Vlădescu le-a valorificat în demersul său de a rămâne în libertate.

Conform documentelor, aurul a fost depus la o bancă de către fostul ministru și pus la dispoziția anchetatorilor de la DNA. Solicitarea vine după ce procurorii anticorupție nu au mai prelungit măsura controlului judiciar față de cei cercetați. De asemenea, instanța supremă a admis, definitiv, o cerere a lui Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, de ridicare a controlului judiciar. În acest context, avocații care au constatat că măsurile nu au mai fost prelungite au solicitat și restituirea sumelor reținute cu titlu de cauțiune în cadrul controlului judiciar. Conform datelor din dosar, Sebastian Vlădescu a respectat interdicțiile prevăzute de procurorii anticorupție și a depus la dispoziția magistraților cauțiunea care a fost stabilită la plata sumelor de 1.000.000 de lei și 100.000 de euro, dar și constituirea unei garanții reale asupra unor lingouri de aur în cantitate totală de 3 kg, evaluate la 109.740,26 euro sau garanții reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro.

author avatar
Ramona Feraru
278 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger