AcasăNewsVlad Voiculescu pune frână campaniei de vaccinare a populației

Vlad Voiculescu pune frână campaniei de vaccinare a populației

Guvernul a amânat, în ședința de azi, 13 ianuarie 20121, Ordonanța de Urgență privind organizarea și dotarea centrelor de vaccinare. Motivul? Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, s-a grăbit atât de tare să-și arate mușchii, încât nu a mai inițiat discuții clarificatoarea cu autoritățile locale în sarcina cărora ar reveni finanțarea centrelor de vaccinare.

Ordonanța a fost amânată pe motiv că nu s-a ajuns la o înțelegere privind sursa banilor, în continuare primarii acuzându-l pe ministrul Sănătății că îi obligă să organizeze și să doteze centrele de vaccinare și să asigure plata personalului medico-sanitar din aceste centre, în condițiile în care sumele nu sunt bugetate iar ministerul nu a alocat fondurile necesare.

Voiculescu, pus la zid de primari

Într-o încercare de redresare a situației, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a precizat că ministerul ar putea suporta plata personalului medical implicat în campania de vaccinare, însă a îndemnat primarii să se adreseze ministerului dezvoltării pentru amenajarea centrelor de vaccinare.

De asemenea, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a venit cu precizări pe această temă, spunând că în bugetul ministerului nu există fonduri pentru o eventuală finanţare a organizării centrelor locale de vaccinare anti-COVID-19, deoarece nu există buget aprobat pe 2021.

Reamintim că faptul că primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a sancționat foarte dur atitudinea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu”Într-o țară democratică europeană, nici un minister nu-și permite să aloce responsabilități administrației publice locale, fără să discute în prealabil cu aceștia și fără să aloce resursa financiară în vederea implementării acelei sarcini pe care o stabilește. E o chestie de respect instituțional. Cine privește această dispută în termeni de război în coaliție, de conflict personal, exclus, aici nu este vorba nici de un război, nici de un conflict, e vorba de respect instituțional. Fiecare să-și facă datoria conform legii”.

 

author avatar
Andrei Coman
930 afisari

5 COMENTARII

  1. @ În ce domenii a mai fost folosit vaccinul cu ARN mesager și dacă s-au făcut testări hormonale înainte de vaccinare și după vaccinare, celor vaccinați, ? Alte tipuri de testări, ? La ce specii au mai fost folosite vaccinurile cu ARN , ?

  2. Sa se stie clar ca un fost Vice-Presedinte, Chief Scientist la Alergii si Boli respiratorii de la Pfizer, adica infectii cu virusi si bacterii. Dr Mike Yeadon a spus acest vaccin este foarte pericos mai ales oamenilor sanatosi. De fapt voia sa spuna ca poate cauza moartea a milioane de oameni. Si a mai spus ckar ca pandemia sa sfarsit. Deci cu vaccinul acesta vor venii nenorociri groaznice groazniceee!!! auziti si ascultati!. Nu am spus eu asta ce unul dintre ei mai mari cercetatori de la Pfizer care produce acest nenorocit de vaccin o otrava ptr corpul uman.

  3. Voi vreti acum sa ia Boc bani din spaga clientelara a WCurilor inteligente de 40.000 de euro si sa dea la asistente pe te miri ce vaccin ? Hah…

  4. & Deciziile CCR și ale politicienilor sunt și decizii care „mențin” COVID și restricțiile, pentru creșterea nivelului pensiilor rămase în plată și reducerea numărului de beneficiari de pensii , ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger