AcasăNewsVlad Voiculescu a tăcut mâlc și după tragedia de la Victor Babeș....

Vlad Voiculescu a tăcut mâlc și după tragedia de la Victor Babeș. Reacție, doar pe Facebook!

Vlad VoiculescuVlad Voiculescu a tăcut mâlc și după tragedia de la Victor Babeș. Reacție, doar pe Facebook!

Vlad Voiculescu n-a vrut să se asocieze cu o nouă tragedie petrecută în sistemul medical românesc. Ministrul Sănătății a evitat să apară luni la Spitalul „Victor Babeș” după tragicul incident de la secția mobilă ATI.

Cu mare întârziere, echipa de PR a lui Voiculescu a transmis un mesaj pe Facebook. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a postat pe rețelele de socializare un mesaj de condoleanțe, după moartea a trei pacienți lăsaţi fără oxigen la Spitalul „Victor Babeş”.

„Azi în jurul orei 18:30 am aflat despre problemele de la spitalul Victor Babeș. Am sunat pentru a mă asigura că pentru pacienții COVID-19 se vor găsi locuri în alte spitale din București. Am mers apoi acolo pentru a vorbi cu medicii și conducerea spitalului. Cinci dintre ei au fost transferați în siguranță. Trei dintre ei, din păcate, nu au putut fi salvați. O anchetă penală este în desfășurare iar mâine voi solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus aici. Condoleanțe pentru familiile îndurerate!”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

Raed Arafat, explicații în locul lui Vlad Voiculescu

Explicații a dat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, la fel ca și în cazul evacuării pacienților de la Spitalul Foișor. „Nu mă întrebați de alte persoane, sunt convins că și ministrul va răspunde”, s-a limitat să afirme Raed Arafat, atunci când a fost întrebat de ziariști ce s-a întâmplat cu Vlad Voiculescu.

Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după moartea celor trei pacienți lăsaţi fără oxigen din cauza unei avarii la Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti.

author avatar
Andreea Vlad
110 afisari

1 COMENTARIU

  1. un rau peste tara asta tinut sa se faca de ras si sa le arate fata altora din spate cu toti mortii care ii are pe constiinta!!!!!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger