Rudele victimelor accidentului de la 2 Mai, unde Vlad Pascu a ucis doi oameni, drogat fiind la volan, simt că procesul a intrat într-o batjocură.
Potrivit avocatului Adrian Cuculis, care reprezintă familiile victimelor, există un plan pentru a-l scoate pe şoferul drogat care a ucis doi tineri, pe Sebastian şi pe Roberta, în accidentul de la 2 Mai, basma curată.
Acuzaţii că Pascu e protejat
Tatăl Robertei, fata ucisă de Vlad Pascu în urma accidentului din stațiunea 2 Mai, a avut un mesaj cutremurător despre situația în care se află familiile victimelor acum.
„Pentru unii este un caz, pentru noi e o tragedie, şi chiar vorbesc şi în numele lui Valentin Olariu (n.r tatăl lui Sebi, alt tănăr ucis de Vlad Pascu la 2 Mai).
Vreau să spun de la bun început, încă din 18 august, acest individ, acest cetățean Vlad Pascu, a fost protejat în continuu de când a fost prima oară oprit în Constanța.
Ulterior, știm cu toții tot ce s-a întâmplat și de câte ori a fost protejat. Mai nou tot presează tribunalele pentru eliberarea sa în arest la domiciliu. Mai nou, ieri, am văzut pe toate canalele de televiziune că au apărut pe tapet cu primul termen de judecată al Mirunei Pascu și a lui Mihai Pascu.
Eu am rămas stupefiat! Am rămas uimit de declarația celor doi, nu știu care dintre ei a făcut-o, pentru că a fost citați de unul dintre avocații lor, şi s-a amânat procesul celor doi.
Au cerut să amâne procesul celor doi, Miruna și Mihai, pentru că nu a putut fi în sală copilul lor, adică Vlad Pascu. Pentru ce să fie el acolo?”, a spus Cătălin Dragomir la Antena 3.
Scut în jurul şoferului vinovat?
„Să-și închipuie toată lumea, o rugăminte am, ca să rememorăm că la noi, la Cătălin Dragomir și la Valentin Olariu, la familiile noastre noi nu putem să uităm un copil sfâșiat în două.
Mă refer la Sebi, și copila mea fără jumătate din partea dreaptă a capului și toate oasele rupte în ea, la 150 la o oră!
Când experții la momentul respectiv, atunci, în zilele acelea au spus nu, domnule, că au fost 102km/h! Eu am spus întotdeauna n-a avut cum să aibă 102km/h… că are vizibilitate redusă.
Deci haideți să deschidem ochii dacă vrem să dăm exemplu pe copiii noștri care nu se vor mai întoarce niciodată, să nu mai pățească alți părinți… ceea ce noi trecem.
Mie nu mi-e frică de familia Pascu! Şi rânjetul ăla lui Mihai Pascu, să nu dea față în față cu mine niciodată în viaţa lui și după mască.
Eu ca și contribuabil, noi toată lumea din țara asta plătim pentru toate autoritățile.
Tot ce înseamnă poliție, și poliția penitenciarelor, și poliția de vamă, și magistratură. Și orice înseamnă stat, bugetari. Banii mei sunt buni, că merg acolo.
Banii la familia Pascu sunt mai buni decât ai noștri și se face scut pentru el?
Serios dacă cineva găsește că banii ăia sunt mai buni, apoi Familia Pascu să țină statul și să facă legea în țara asta”, a mai spus Cătălin Dragomir, conform sursei amintite.