Vicepreședintele american Kamala Harris va fi vineri, 11 martie, pentru prima oară în România, în contextul unui scurt turneu în estul Europei menit să transmită un semnal suplimentar de susținere a statelor de pe flancul estic al alianței nord-atlantice în fața agresiunii Rusiei.
Kamala Harris va fi primită vineri, la ora 14.00, de președintele Klaus Iohannis pe platoul de Ceremonii de la Palatul Cotroceni. Vor urma convorbiri tête-à-tête în salonul de onoare și convorbiri oficiale în sala de Consiliu, potrivit Administrației Prezidențiale.
Cei doi vor susține declarații comune de presă la ora 15.30, în Sala Unirii.
„Prezența vicepreședintelui Kamala Harris în România reconfirmă soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral și angajamentul ferm al Statelor Unite de a susține securitatea României și a aliaților NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea Administrației americane pentru abordarea responsabilă și implicată a țării noastre în contextul amenințărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federației Ruse, precum și în gestionarea fluxurilor de refugiați de la granițe și acordarea de asistență umanitară”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Pe agenda discuțiilor – creșterea prezenței militare americane și aliate
Președintele Klaus Iohannis și Vicepreședintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creșterii în continuare a prezenței militare americane și aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securității țării noastre și a întregii regiuni.
De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunității transatlantice privind adoptarea de noi sancțiuni privind Rusia.
Ultimul vicepreședinte american care a vizitat România a fost chiar actualul președinte de la Casa Albă, Joe Biden, acesta fiind prezent la București în 2014, timpul mandatului lui Traian Băsescu.
Poliţia Capitalei le recomandă șoferilor ca vineri, între orele 12.00 – 17.00, să evite deplasarea pe DN 1, în contextul în care vor fi instituite o serie de măsuri generate de vizita la Bucureşti a vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris.