AcasăNewsVirusul ucigaș din China și propaganda

Virusul ucigaș din China și propaganda

Ianuarie 2020 a debutat cu izbucnirea iminentă a unui război americano-iranian și se sfârșește cu omenirea „răpusă” de coronavirusul chinez. Din fericire, nici una, nici cealaltă n-au făcut să se adeverească sumbrele premoniții, însă pe undeva era de așteptat că subiectele se vor stinge la fel de repede cum s-au aprins. Rămâne în urmă doar panica picurată în mințile și sufletele noastre, o teroare comună sub care trăim de câțiva ani, prizonieri ai fricilor aruncate pe piață de mass-media aservită diverselor interese de moment. De ce toate astea? Pentru că lumea poate fi controlată mai ușor atunci când e îngrozită. Profită în primul rând corporațiile (multinaționale) bancare, farmaceutice, alimentare, iar pe lângă ele, politicienii, oamenii de afaceri din categoria „băieți deștepți” și anumite organizații de presă, vuvuzele de moment.

Toate ziarele au titrat la un moment dat despre „Virusul ucigaș”. Ucigaș, ucigaș, dar, din cei aproximativ 3000 pacienți îmbolnăviți, au plecat să-l viziteze pe Budha doar 81! Și numai unul era sub 40 de ani, restul, chinezi ajunși la crepusculul vieții, cu sistemul imunitar slăbit. Am spus chinezi? Da, fiindcă „Virusul ucigaș” nu a făcut victime decât în China, chiar dacă televiziunile l-au plimbat pe tot globul, de la Beijing la New York și din Paris până la Melbourne! Nu a murit niciun om purtător al virusului în SUA, Australia, Japonia, Franța ori Canada.

Dar panica și-a făcut loc în toată lumea, semn că obiectivul a fost atins. Canalele media s-au grăbit să inunde piața cu știri devastatoare: orașe în care aeroporturile și gările au fost închise, Franța trimite avioane militare după cetățenii „sechestrați” în China, Bill Gates are antivirusul pregătit, dar nu vrea să-l facă public până ce nu vor fi milioane de victime (s-a anticipat și o cifră – 60 de milioane de morți la nivel global!). Ba, mai mult, unii medici au și dat drumul la combinații, făcând reclamă cu nerușinare unui anumit tip de medicament – „Îți ia cu mâna durerea!”.

Cât de gravă este situația ne-o spune Organizația Mondială a Sănătății, care deocamdată a refuzat să declare stare de urgență din pricina virusului chinezesc. Și mai găsim o informație interesantă: România n-a avut niciodată un coronavirus, dar banala noastră gripă a făcut anul trecut 97 de victime. În Franța, de exemplu, gripa sezonieră a secerat peste 35.000 de vieți între 2016 și 2019! Au murit mai bine de 8000 de oameni numai în primele două luni ale iernii 2018-2019!

Ținând cont de toate aceste aspecte, concluzia e că adevăratul ucigaș se găsește în sentimentul de panică perfid strecurat în mentalul colectiv. Se contabilizează numărul morților din China, dar evidența externărilor și a pacienților vindecați nu o ține nimeni, de parcă miile de îmbolnăviți ar rămâne betegi pe viață.

Cât o mai ține povestea, companiile farmaceutice își freacă mâinile! Au dat lovitura și-n iarna lui 2020, stocurile de antigripale și antivirale s-au epuizat de pe urma comenzilor primite! Cred că-s mulțumiți și comercianții de citrice, care în aceste zile au vândut mai multe portocale și mandarine decât în toată luna decembrie. Frica umple frigiderele populației și buzunarele „băieților deștepți”.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
767 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger