AcasăNewsViorica Dăncilă, mesaj de susţinere pentru premierul Moldovei

Viorica Dăncilă, mesaj de susţinere pentru premierul Moldovei

Viorica Dăncilă a transmis, în numele Guvernului României, un mesaj de felicitare prim-ministrului Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru preluarea mandatului. Totodată, premierul i-a adresat invitaţia de a efectua, la Bucureşti, prima vizită oficială în străinătate.

“Premierul României îşi exprimă încrederea că Executivul de la Chişinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană”, a transmis Guvernul.

Dăncilă a reafirmat deplina disponibilitate a României de continuare a Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, baza esenţială a relaţiei bilaterale dintre cele două ţări. “Pe responsabilitatea, hotărârea şi puterea de muncă a Guvernului pe care îl conduceţi se vor baza prosperitatea, stabilitatea şi securitatea Republicii Moldova. Consider esenţial ca, în activitatea dumneavoastră şi a colegilor dumneavoastră, să menţineţi la cote foarte înalte angajamentul european şi să promovaţi valorile noastre comune, europene”, subliniază prim-ministrul.

Şeful Executivului român apreciază că este “de relevanţă majoră continuarea de către noul Guvern al Republicii Moldova a poziţiei privind reglementarea conflictului transnistrean, cu respectarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova, în graniţele sale recunoscute internaţional şi fără să fie afectat parcursul său pro-european”.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
79 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger