Violența împotriva femeilor a devenit o normă în România. Nu e vorba de „cazuri izolate”. E o rețea de frică, abuz și sânge, în care femeile sunt hărțuite, umilite, urmărite, schilodite, ucise, iar statul se uită în altă parte. Se spune că trăim într-o societate civilizată.
Dar femeile noastre mor în plină stradă, în case, sub ochii tuturor. Cine mai are curaj să spună că suntem o țară și o lume sigură?
Marilu Dobrescu, singură în fața unui sistem orb și surd
Când Marilu Dobrescu a vorbit despre Iustin Petrescu, a rupt tăcerea care ține femeile prizoniere. Patru ani de violență psihologică, control, teroare și manipulare, ambalate într-o relație „de vis”. Realitatea era iadul. Și când a avut curajul să spună ce a trăit, s-a trezit din nou singură. De data asta, în fața internetului, unde agresorii n-au nevoie de pumni, ci de comentarii.
Au venit zeci, sute de bărbați care i-au spus că e nebună. Că minte. Că exagerează. Unii i-au spus că merita. Aici suntem. Într-o lume în care o femeie trebuie să demonstreze că a suferit, în timp ce agresorul e scuzat și aplaudat. E prea mult.
Violența domestică nu e o „scenă de cuplu”. E o condamnare la moarte
Violența domestică ucide. La propriu. Teodora Marcu, fostă concurentă a Insula Iubirii a fost împușcată pe o stradă din Cosmopolis, un cartier sigur de altfel, în timp ce își plimba copilul. Era însărcinată. A fost ucisă de fostul iubit, un monstru care cică este om și care a considerat că are dreptul să o omoare pentru că…?
Femeile nu sunt proprietăți. Nu sunt trofee, nici saci de box și nu sunt sclavi emoționali. Sunt ființe umane. Și e momentul să strigăm asta în gura mare, pentru că nimeni nu pare să audă. Statul tace. Poliția vine după. Protecția există doar pe hârtie. În realitate, femeile sunt ucise cu ordin de restricție în geantă. Cu plângerea în mână și cu frica în ochi.
Violența transmisă live. Valeria Márquez a murit în direct
Valeria Márquez, o tânără de 23 de ani din Mexic, a fost împușcată în cap în timpul unui livestream pe TikTok. În fața camerei. Sub ochii lumii. Agresorul a intrat deghizat în curier și a tras. Atât de simplu. Atât de sinistru. Și prietena ei, fiind complice, TOT FEMEIE. Asta e lumea în care trăim: una în care moartea unei femei devine spectacol.
Violența asupra femeilor nu ține cont de țară, profesie sau renume. Nicio femeie nu este imună la ura și neputința bărbaților care vor să domine, să controleze, să reducă o ființă umană la o formă de proprietate.
Violența e permisă pentru că voi tăceți. Pentru că voi râdeți. Pentru că voi dați like
Și dacă citești asta și ai fost vreodată în comentarii spunând „ea a provocat”, „și bărbații suferă”, „nu știm ce a fost între ei”, atunci și tu ești parte din această violență. Dacă ți-ai justificat un prieten violent. Dacă ai tăcut când sora sau mama ta plângeau sau dacă ai spus „lasă, trece” unei colege bătute și tu ești complice.
Femeile din România nu mai vor răbdare. Nu mai vor explicații. Nu mai vor empatie după moarte. Vor să trăiască. Să iasă din case fără teamă, să iubească fără să fie controlate și să existe fără să le fie frică.
Strigătul nostru nu e pentru milă. E pentru JUSTIȚIE. Vrem protecție, nu coroane funerare. Vrem pace, nu sicrie albe. Și mai vrem viață.