Cauta

Violența asupra minorilor poate produce traume pe viață

Violențele îndreptate împotriva minorilor scot la iveală situații incredibile în care părinții își lovesc copiii, pentru că ”bătaia e ruptă din Rai”. Dar cazurile din ultimul timp au șocat România vis-à-vis de cruzimea cu care sunt bătuți cei mici chiar de către părinți. Pe de altă parte, în atenția autorităților au apărut și abuzurile emoționale asupra micuților, care sunt traumatizați de vorbele adulților.

Cazul femeii din Cluj, care şi-a bătut copilul de 9 ani până l-a omorât, atrage atenţia asupra violenţei în familie, una dintre cele mai grave probleme sociale din România. Conform unor statistici, doar anul trecut Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a raportat aproximativ 15.000 de cazuri de violență asupra minorului, dintre care 1.173 de abuz fizic. Statisticile arată că aproape 80% dintre ele s-au produs în sânul familiei. Cei mai mulţi dintre adulţi sunt de părere că bătaia este cel mai bun mijloc de corecție. Cel mai recent studiu arată că ”orice tip de violenţă fizică sau psihică poate afecta dezvoltarea copilului pe termen mediu și lung”. Specialiștii susțin că victimele au şanse mari să dezvolte ulterior tulburări de comportament cum ar fi apatia, agresivitatea, impulsivitatea, minciuna, fuga de acasă, furtul sau consumul de alcool şi droguri.  „ Orice formă de traumă sau violenţă naşte un blocaj, de la blocaje de creştere şi dezvoltare, la blocaje în comunicare sau relaţionare. Aceşti copii au probleme în a se înţelege pe ei înşişi, dar şi mediul din jur. Astfel, stima de sine poate fi afectată pe viaţă, dar şi întreg viitorul lor. Un copil traumatizat este un copil pe care l-ai lipsit de posibilitatea de a înţelege care îi sunt abilităţile” spune un psihoterapeut.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • „Bogăția discretă”: strategia menită să evite ochii curioși
  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • China cucerește porturile lumii
  • Exit mobile version