Vinovații pentru “Acordul Secolului”

„Deal of the Century”, pritocit de Donald Trump cu sprijinul lui Benjamin Netanyahu, va permite Israelului să solicite cel puțin 30% din Cisiordania. Însă paternitatea pentru această extindere iminentă asupra regiunilor palestiniene ocupate depășește administrația Trump. Există, de fapt, trei vinovați.

În primul rând, vina trebuie să fie pusă pe umerii tuturor guvernelor israeliene, de la începutul ocupației în urmă cu o jumătate de secol. De atunci, Israel a încălcat în mod repetat dreptul internațional prin instituirea de colonii pe teritoriile ocupate – susținând inițial „motive de securitate”: să-și îngroșeze granița, să înconjoare și să reclame un Ierusalim extins și să controleze Valea Iordaniei. La sfârșitul anilor ’70, partidul  Likud a adoptat un plan pentru a accelera construcția coloniei în aceste zone, cu o rețea de drumuri contectate cu Israelul, făcând imposibilă o zonă palestiniană învecinată. Suveranitatea de astăzi pare  o formalitate, comentează Gulf News,  Israelul a mutat peste 650.000 de cetățeni dincolo de granița recunoscută international (acolo trăiesc 2,7 milioane de palestinieni), a construit un zid de aproape 300 de km, mare parte pe pământ Palestinian, și a instalat 100 de puncte de control. Drept urmare, Cisiordania și ceea ce israelienii numesc „Ierusalimul de Est” (de fapt, 24 de sate palestiniene denumite acum „cartiere”) sunt acum și mai mult împărțite, fără acces la pământ și apă.

50 de ani de acceptare americană

Pe parcursul acestei jumătăți de secol, administrațiile americane succesive au trecut de la numirea coloniilor “ilegale” la “realități”. Refuzul sau incapacitatea SUA de a acționa decisiv pentru a pune frânele în expansiunea coloniei a dus la un sentiment de impunitate israelian. În acest context, abordarea adoptată de administrația Trump în „Deal of the Century” este extinderea logică a 50 de ani de acceptare a SUA. Chiar și vocile liberale americane sună adesea în gol și  refuză să își asocieze avertismentele cu orice promisiune de a reduce ajutorul acordat Israelului sau orice alte sancțiuni care ar putea determina un guvern israelian să se reconsidere. “Soluția cu două state” în Cisiordania e inacceptabilă pentru Israel.

Impotenta Europă

S-a ales praful din Declarația de la Veneția, emisă acum 40 de ani de mai multe țări europene care au solicitat  încetarea ocupației israeliene, în conformitate cu Rezoluțiile 224 și 338 ale Consiliului de Securitate ale Națiunilor Unite, dreptul palestinienilor de a fi reprezentat de Organizația pentru Eliberarea Palestinei și dreptul lor la autodeterminare. De atunci, retorica europeană a condamnat politicile israeliene în mai multe rânduri, însă avertismentele nu au avut niciun impact. Asta a făcut-o și ministrul german de externe Heiko Maas, care a efectuat recent o vizită la Ierusalim și i-a comunicat omologului său israelian Gabi Ashkenazi „poziţia germană şi îngrijorările serioase cu privire la posibilele consecinţe” ale anexării Cisiordaniei, “incompatibilă cu dreptul international”. Maas și-a răcit gura de pomană, Netanyahu i-a comunicat sec: „orice plan realist trebuie să recunoască aşezările israeliene”. Mai există o variantă – statele europene să impună sancțiuni Israelului, dar până și ele recunosc cu jumătate de gură că este un veritabil scenariu SF.