AcasăNewsViitorii economisti ai lumii sunt zilele acestea la Bucuresti

Viitorii economisti ai lumii sunt zilele acestea la Bucuresti

Cei mai buni tineri economisti din 27 de tari sunt zilele acestea la Bucuresti. Ei participa la cea de-a 12a editie a Scolii Internationale Bucharest Summer University organizata de Academia de Studii Economice prin intermediul Senatului Studentilor in parteneriat cu Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei.

Cei 55 de studenti vin de la universitati de prestigiu din tari precum Marea Britanie, Germania, China, Chile, Polonia, Indonezia, Croatia sau Coreea de Sud si Mexic.

In acest an, tinerii economisti dezbat principalele provocari ale managementului public si prezinta tendintele viitoare in administratia publica toate raportate la particularitatile culturale ale tarilor din care ei provin si la valorile mediului de afaceri european.

Sunt studenti, masteranzi si doctoranzi, insa opiniile lor sunt discutate cu specialisti de renume international, atat romani cat si straini. In fiecare an, la acest eveniment participa specialisti si profesori recunoscuti, specializati pe tematica pusa in discutie.

Printre cei care au participat la acest eveniment se numara: Jeffrey Franks, fostul sef al delegatiei FMI in Romania, Sergiu Celac, director EURISC, fost ministru de externe,  profesori de la universitati din Japonia si Norvegia sau specialisti de la Institutul pentru studii europene, ruse si eurasiene.

Banca Nationala a Romaniei si Fundatia Dan Voiculescu sunt partenerii traditionali ai acestui eveniment.

Si in acest an, tinerii economisti veniti din cele 27 de state au participat la o seara culturala intitulata ”Global Village”, un eveniment organizat cu sprijinul  Fundatiei Dan Voiculescu.

Intalnirea a avut loc in Gradina Valorilor Romanesti din parcul Lumea Copiilor din Capitala. Aici, toti participantii si-au prezentat cultura, obiceiurile, porturile traditionale, mancarea si bautura specifice tarilor din care provin. Atmosfera a fost intregita de recitaluri de muzica usoara si populara romanesca, oferite de tinerii talentati ai Clubului de Excelenta al fundatiei.

”Acest eveniment este cel mai important de promovare a brandului de tara din Europa de Est, organizat de studenti. De aceea avem nevoie de sustinerea autoritatilor si administratiei publice. In conditiile de fata, ne bazam in majoritate pe parteneri din mediul privat. Organizatorii din Romania sunt voluntari la acest proiect”, spune Dragos Stoica presedinte al Uniunii Studentilor Academiei de Studii Economice din Bucuresti si prim vice-presedinte al Uniiunii Studentilor din Romania.

O dovada a faptului ca scoala de vara este un proiect de succes este data de numarul mare de inscrieri.Participa numai cei mai buni. Multi dintre cei care au partipat in anii trecuti au revenit si in acest an.

Bucharest Summer University este pe sfarsit. Sambata va avea loc ceremonia de inchidere. In total  650 de tineri economisti din peste 50 de tari au participat la cele 12 editii ale acestui eveniment international. 9 din cele 12 editii au fost sustinute de Fundatia Dan Voiculescu.

author avatar
eNational
307 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger