Cauta

VIDEO. Obiect misterios observat noaptea trecută pe cerul României. Ce ar fi fost, de fapt, apariția luminoasă

sursa foto: facebook/Meteoplus

Un obiect luminos, învăluit în mister, a fost observat pe cerul României, duminică seară târziu. Oamenii din mai multe orașe au filmat ceea ce părea a fi fost o „minge de foc” care a străbătut cerul. Iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare. Nu au fost puțini cei care s-au întrebat despre ce a fost vorba și ce ar fi putut fi apariția misterioasă care s-a văzut pe cer.

Din câte s-a aflat, pe măsură ce au trecut orele, obiectul misterios a fost filmat atât în Timișoara, cât și în Craiova, dar și în Brașov.

Primele indicii arată că ar fi putut fi vorba despre un meteorit sau un deșeu spațial. Oamenii care au observat momentul au pus mâna pe telefoane și au filmat „apariția” de pe cer, imaginile fiind postate apoi pe rețelele de socializare.

Citiți și: Miorița ar putea produce o catastrofă pe Pământ! Asteroidul cu nume de poem, „cam zburdalnic” prin spaţiu

Obiectul misterios a fost filmat duminică, după lăsarea serii. Obiectul, înconjurat de o lumină portocalie, a fost zărit în mai multe orașe. Zgomotul produs de acesta a creat îngrijorare în rândul locuitorilor din Timișoara, potrivit Antena 3.

Cu scurt timp înainte de a intra în spațiul aerian al țării noastre, fiind vorba doar de o chestiune de câteva minute, obiectul a fost văzut și din Serbia, de la Belgrad.

Ce a fost, de fapt, obiectul misterios observat noaptea trecută pe cerul României

„Pare un deșeu spațial”

Nu au fost puțini cei care s-au întrebat ce ar fi putut să fie acel obiect luminos. Un specialist a oferit câteva explicații, într-o intervenție la postul TV. „Am văzut și eu câteva imagini ale obiectului zburător neidentificabil, care este destul de identificabil, pare un deșeu spațial, ușor căzut de pe orbită, încet încet reintră în atmosferă.

Aceste deșeuri spațiale, care pot fi resturi de satelit, intră controlat sau necontrolat în atmosferă. Se aprind chiar în felul acesta și durează destul de mult să le vedem pe cer.
Într-adevăr, seamănă cu un meteor, dar nu pare un meteor pentru că se deplasează destul de încet și se sparge în diferite bucăți.

Acestea nu sunt atât de periculoase pentru că ard în atmosferă”, a precizat Cătălin Beldea, organizator Astro Show, citat de antena3.ro.

Ce spune un fizician

În tot acest context al nedumeririlor iscate de apariția acestui obiect pe cerul României a mai apărut o reacție. Într-o postare pe o rețea de socializare, fizicianul Claudiu Tănăselia susține că obiectul misterios ar fi fost un satelit care ar fi reintrat necontrolat în atmosferă.

„Conform datelor furnizate de Space Track (Tracking and Impact Prediction), obiectul văzut în această seară deasupra României a fost un satelit Starlink nefuncțional, care a reintrat necontrolat în atmosferă (Starlink-1196, NORAD ID 45103, lansat în 29 ianuarie 2020)”, scrie fizicianul Tănăselia pe Facebook.

 

Obiect zburător, misterios, pe cerul Timișoarei

 

 

 

Un obiect misterios a traversat aseara cerul Romaniei

 

Meteorit surprins pe cer la Timisoara

 

Ultimele stiri

  • Cum explică judecătoarea Scântei decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale: Îmi pare rău că CCR nu a găsit prilejul de a explica oamenilor și poate de a ne cere scuze
  • Percheziții DNA la Primăria Mangalia și la domiciliul edilului
  • Politica și aviația
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 20 august 2025 – Aveți nevoie să vă reîncărcați bateriile
  • Alege ce citești
  • Mulțumim, USR! Mulțumim, Nicușoare: nu mai contăm deloc!
  • Ceferiștii ies în stradă: ”Opriți privatizarea companiei!”
  • Chelsea, obligată să vândă de 350 de milioane!
  • Control total. Datele personale ale turiștilor ajung în posesia tuturor instituțiilor guvernamentale
  • Exit mobile version