AcasăNewsVideanu, candidatul PDL pentru Bucuresti impotriva lui Oprescu

Videanu, candidatul PDL pentru Bucuresti impotriva lui Oprescu

PDL pregateste candidatura lui Adriean Videanu la Primaria Capitalei, acesta fiind impins de partid pentru a intra in lupta cu Sorin Oprescu, scrie ziarul „Gandul”, citand surse din formatiune si mentionand ca fostul edil PDL este favorit intr-un sondaj intern.

PDL pregateste candidatura lui Adriean Videanu la Primaria Capitalei, fostul edil-sef al Bucurestiului fiind impins de partid pentru a intra in lupta cu Sorin Oprescu. Varianta Videanu este discutata la varful PDL, dupa ce sondajul intern realizat de Organizatia Bucuresti il da pe acesta drept favorit intre potentialii candidati care ar purta sigla democrat-liberala, au precizat, pentru „Gandul”, surse din conducerea partidului.

Sondajul derulat de filiala condusa de catre Elena Udrea arata ca Adriean Videanu ar fi singurul candidat pedelist cu sanse reale in fata lui Oprescu, in contextul in care cei inscrisi deja in competitia interna pentru nominalizarea candidaturii (Cristian Preda, Theodor Paleologu si Costica Canacheu) nu ar reusi sa-l duca pe actualul primar general sub 50% in rezultatele alegerilor. Conform surselor citate, acelasi sondaj comandat de PDL arata un trend descendent al lui Sorin Oprescu, cifrele indicand totusi ca 60% dintre bucuresteni l-ar vota pentru un nou mandat la Primaria Capitalei.

Aruncarea lui Videanu in lupta electorala ar urma sa fie anuntata in primavara, totul depinzand de dorinta acestuia de a candida impotriva lui Oprescu. Practic, Adriean Videanu nu a luat inca o decizie in acest sens, intrucat candidatura sa ar presupune si renuntarea la unele afaceri pe care fostul ministru al Economiei le coordoneaza, scrie „Gandul”.

In cazul unui refuz din partea lui Videanu, democrat-liberalii iau in calcul si o varianta de rezerva. Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, ar urma sa preia candidatura din partea coalitiei PDL-UNPR, aceasta posibilitate fiind deja discutata de catre Elena Udrea cu seful „progresistilor”, Gabriel Oprea. De altfel, platforma comuna PDL-UNPR, pregatita pentru campania din toamna anului viitor a fost anuntata indirect prin declaratiile Elenei Udrea. Ministrul Dezvoltarii a precizat in aceasta saptamana ca Piedone va conduce campania PDL-UNPR la locale, transmitand: „Va las sa va imaginati confruntarea dintre Popescu Piedone si Miron Mitrea (n.r. coordonatorul campaniei PSD)”.

Cert este ca, deocamdata, Cristian Popescu Piedone are rezervata candidatura la Primaria Sectorului 4, pe care o conduce din 2008. In privinta celorlalte sectoare, PDL va conta in primul rand pe primarii pe care ii are deja in functie. Liviu Negoita (Sectorul 3) si Cristian Poteras (Sectorul 6) vor intra in cursa pentru noi mandate, in timp ce in cazul Sectorului 2, sustinerea va fi acordata UNPR-istului Neculai Ontanu.

La Primaria Sectorului 1, democrat-liberalii pregatesc candidatura lui Vasile Gherasim, care va avea sarcina sa lupte impotriva lui Andrei Chiliman, in timp ce pentru Sectorul 5 este asteptata miscarea primarului Marian Vanghelie. Surse din conducerea PDL au explicat, pentru „Gandul:, ca Vanghelie ar urma sa primeasca sprijinul partidului in cazul in care isi va da demisia din PSD si il va urma pe Mircea Geoana.

Luptele din culisele PDL Bucuresti au inceput sa iasa la suprafata zilele acestea. Eurodeputatul PDL Cristian Preda, dat drept potential candidat la Primaria Capitalei, l-a atacat dur pe Piedone, criticand si anuntul facut de catre Elena Udrea: „Cred ca asocierea cu Piedone e o eroare capitala. La fel cum e si o asociere electorala cu UNPR: una e colaborarea la guvernare cu un grup care asigura majoritatea in Camere si alta e asocierea electorala cu un partid care se declara de stanga, desi sprijina un guvern PPE.

Increderea in PDL nu va fi regasita prin transferul unor personaje din partide marginale (de genul Piedone) sau prin asocierea cu marginali & transfugi din PSD sau PNL, asa cum sunt membrii UNPR sau cum ar putea fi partide fondate de Geoana sau Vanghelie, luati impreuna sau separat”. In replica, Udrea i-a transmis lui Cristian Preda ca vor discuta la partid, astfel incat sa „ajunga la acelasi punct de vedere”.

author avatar
Ciprian Purice
271 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger