AcasăNewsVictor Ponta si Alina Gorghiu, marionetele “Imparatului” Vlasov

Victor Ponta si Alina Gorghiu, marionetele “Imparatului” Vlasov

Fostul presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei  Mihail Vlasov a beneficiat de sustinerea lui Victor Ponta si a Alinei Gorghiu pentru trecerea Oficiului National al Registrului Comertului in subordinea institutiei pe care o conducea. Informatiile apar in rechizitoriul prin care Mihail Vlasov, supranumit si “Imparatul”, a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru savarsirea infractiunii de dare de mita.

Mihail Vlasov a incercat sa influenteze parlamentari din toata sfera politica, avand succes la Victor Ponta si Alina Gorghiu

In mai multe convorbiri telefonice cu diferite persoane, Mihail Vlasov (trimis in judecata pentru mituirea unui parlamentar) a punctat ideea ca are sprijin guvernamental la nivel inalt pentru trecerea ONRC in subordinea CCIR. Detalii despre care “National” a scris in premiera, fiind confirmate acum de anchetatori.

“Unda verde” de la premier si ministrul Justitiei

Victor Ponta

Intr-o convorbire telefonica din data de 16 ianuarie 2013, pe care a avut-o cu o persoana neidentificata, Vlasov sustinea ca premierul Ponta ar fi dat „unda verde” pentru respectivul proiect legislativ, care urma sa fie initiat ori de parlamentarii social-democrati, ori de cei de la alte partide care faceau parte din coalitia guvernamentala. Intr-o alta convorbire, purtata cu Mihai Daraban (succesorul sau la conducerea CCIR — n.r.), Vlasov afirma ca a obtinut acordul premierului Ponta si al ministrului Justitiei (Mona Pivniceru — n.r.) pentru preluarea ONRC. De asemenea, fostul presedinte al CCIR a reluat, intr-o convorbire din 22 ianuarie, ideea ca are sprijin la nivel guvernamental pentru preluarea ONRC, invocand o discutie pe care ar fi avut-o cu premierul Ponta si ministrul Justitiei, afirmand ca singurul impediment este lipsa de unitate existenta la nivelul CCIR.

Campanie de manipulare

Alina Gorghiu

In planurile lui Vlasov a intervenit pozitiv si actualul copresedinte al PNL, Alina Gorghiu, aceasta fiind unul dintre initiatorii proiectului de lege privind registratorii comerciali si activitatea de inregistrare in Registrul Comertului. Din cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate de anchetatori a rezultat faptul ca Mihail Vlasov a fost cel care si-a exercitat influenta asupra unor parlamentari, in special asupra acelora care aveau si calitatea de arbitri in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International, astfel incat proiectul legislativ sa fie insusit de catre parlamentari din partea unor grupuri politice diferite. Astfel, arata procurorii DNA, dupa finalizarea proiectului de act normativ, Mihail Vlasov a depus „o munca asidua pentru influentarea unor parlamentari din toata sfera politica in vederea semnarii si sustinerii respectivei initiative legislative”. „In special, influenta s-a exercitat asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International (Florin Iordache, Alina Gorghiu si Aurel Vainer) ori prin intermediul unor membri ai Camerei de Comert si Industrie a Romaniei ori camerelor teritoriale (Andras Edler)”, se mai arata in rechizitoriu.

 

author avatar
Andrei Coman
1.616 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger