AcasăNewsVictor Ponta: "De luni vom avea majoritate la Senat!"

Victor Ponta: „De luni vom avea majoritate la Senat!”

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, ca incepand de luni USL va avea la Senat un vot in plus fata de coalitia aflata la guvernare, caz in care este posibil ca senatorii Uniunii sa mearga la vot pentru a respinge anumite legi.

Victor Ponta

„La Senat, de doua luni de zile nu a fost niciodata cvorum. Daca ne luam dupa calculul actual al hartiei, avem majoritate. Domnul Geoana nu a votat nici cu cei de la putere, nici cu cei din opozitie, iar faimosul senator Urban e vopsit – zice ca e independent, dar ei il numara la ei. Daca ne luam dupa cifrele oficiale, de luni, de cand va face trecerea la USL senatorul de Caras-Severin, vom avea un vot in plus. Nu va ascund ca mai sunt si alti senatori care ni se vor alatura”, a spus Ponta.

El a adaugat ca in mod cert senatorii USL vor fi prezenti la toate legile legate de MCV. „Avand majoritate, este probabil sa mergem si la alte legi pe care vrem sa le respingem”, a mentionat el.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca opozitia va renunta la protestul parlamentar daca prin plecarea din PDL a parlamentarilor de Caras-Severin, apropiati de Sorin Frunzaverde, se va ajunge la o majoritate a USL la Senat. „In momentul in care vom avea majoritate macar intr-una dintre Camere, in principiu la Senat, cu siguranta”, a spus Antonescu in conferinta de presa de miercuri.
El a fost intrebat de jurnalisti daca USL va lua in calcul renuntarea la protestul din Parlament dupa venirea in PNL a parlamentarilor PDL de Caras-Severin, apropiati lui Sorin Frunzaverde. „Cand vom avea majoritate, vom ataca”, a mai spus liderul PNL.

author avatar
Ciprian Purice
136 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger