Cauta

Victor Ponta, cuvinte de lauda la adresa lui Eduard Hellvig

Premierul Victor Ponta a discutat cu presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, si cu presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, pe tema propunerii lui Eduard Hellvig la sefia Serviciului Roman de Informatii.

Victor Ponta, cuvinte de lauda la adresa lui Eduard Hellvig - Ziarul National

Desi Hellvig a fost propus de Iohannis, adversarul sau de la alegerile prezidentiale de anul trecut, premierul Victor Ponta a avut numai cuvinte de lauda la adresa europarlamentarului PNL.

“Nu am nimic impotriva lui. Este un om echilibrat si sunt sigur ca poate sa-si faca bine datoria”, a fost mesajul transmis de Victor Ponta. Premierul a adaugat ca “am lucrat bine cu domnul Hellvig, in consider co-autor al USL si impreuna am trecut prin momente grele”.

Premierul s-a amuzat sustinand ca “daca ar fi sa-i citez pe unii, domnul Hellvig co-autor al loviturii de stat din 2012, pe care am pus-o la cale impreuna cu Liviu Dragnea si Crin Antonescu”.

Totusi, Victor Ponta a precizat ca “noi am fi vrut la conducerea serviciilor oameni care sa nu fie implicati politic, dar este dreptul presedintelui sa propuna pe cine considera potrivit”.

In schimb, Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca “domnul Hellvig nu s-a remarcat in mod deosebit in Partidul National Liberal”.

Ultimele stiri

  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Exit mobile version