AcasăNewsViceprimarul silitor – a luat Bacalaureatul la 47 de ani

Viceprimarul silitor – a luat Bacalaureatul la 47 de ani

Un viceprimar din judeţul Prahova a luat bacalaureatul la 47 de ani, după ce a făcut meditaţii la matematică, și a fost ajutat de copiii săi. „Dacă Dumnezeu m-a adus în poziţia asta (viceprimar – n.r.), să fac şi eu ceva pentru funcţia aceasta”, declară Cristian Biton.

Foto Facebook

Viceprimarul comunei Păuleşti a dat examenul de bacalaureat în sesiunea care tocmai s-a încheiat şi a fost declarat admis cu o medie de 6.51.

Cristian Biton a declarat că s-a decis să dea bacalaureatul întrucât avea „un mare nod în gât”.

El a terminat Liceul Tehnologic „Constantin Cantacuzino” din Băicoi, a picat la bacalaureat, a mers în armată şi nu a mai făcut contestaţie, deşi spune că a picat cu 8 sutimi.

După ce a ajuns viceprimar a considerat că este normal să-şi completeze studiile, să dea examenul şi apoi să se înscrie la facultate.

„Dacă Dumnezeu m-a adus în poziţia asta, să fac şi eu ceva pentru funcţia aceasta. Eu am fost angajat la unei companii de gaz, am avut şcoala de maiştri. M-am pus pe învăţat. De trei ani mă pregătesc, dar în ultimele trei luni am învăţat mai intens. Am făcut meditaţie la matematică, m-au ajutat şi copiii mei. Bacalaureatul l-am dat la Câmpina. Pentru mine era un mare nod în gât de când am venit la Primărie”, a declarat Biton.

Acesta a reuşit să obţină la examenul maturităţii următoarle note: 6,3 la Limba şi Literatura Română, 7 la Matematică şi 6,25 la Biologie.

„Eu mă mulţumeam şi cu 6,01. A fost binişor, urmează altă etapă acum. Dar la 47 de ani este foarte greu”, a adăugat viceprimarul.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
120 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger