Cauta

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, în vizorul DNA. A fost plasat sub control judiciar

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, în vizorul DNA

sursa foto: Facebook/Direcția Națională Anticorupție

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Constantin Todorică Șerban, a intrat în vizorul DNA, fiind plasat sub control judiciar.

El este cercetat de către procurorii anticorupție sub suspiciunea de abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi intervenit ilegal în procedura de numire a doi membri ai consiliului de administrație de la Compania Apa Brașov SA.

Plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, în vizorul DNA
sursa foto: Facebook/Şerban Todorică-Constantin

DNA a anunțat vineri, 31 octombrie, într-un comunicat, faptul că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 30 octombrie 2025, față de Șerban Todorică Constantin, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov și președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul (ADIDAJ) Brașov, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau altul un folos necuvenit.

„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 20 martie 2024 – 18 septembrie 2025, prin încălcarea prevederilor legale, inculpatul Șerban Todorică Constantin ar fi viciat procedura de numire a doi membri ai Consiliului de Administrație ai Companiei Apa Brașov SA (Cocoș Liviu și Țop Ferghete Florentina Carmen, inculpați în cauză) cu scopul de a dobândi controlul asupra resurselor gestionate de companie. Pentru obținerea acestui deziderat, inculpatul l-ar fi angajat în cadrul ADIDAJ Brașov (autoritatea tutelară a Companiei) pe Dragomir Liviu, pe care mai apoi l-ar fi numit președinte al comisiei de selecție a membrilor.

Ulterior, inculpatul Șerban Todorică Constantin, în mod direct și indirect, ar fi exercitat acțiuni de menținere a controlului asupra activității Companiei Apa Brașov SA și prin vicierea procedurii de selecție a directorului general al companiei, funcție ocupată, în cele din urmă, în mod nelegal, de inculpatul Cocoș Liviu. Pentru desfășurarea procedurii, ar fi fost încheiat, prin cumpărare directă, un contract având ca obiect achiziția de servicii de recrutare a unui expert care ar fi conlucrat pentru a îndeplini scopul infracțional și care ar fi efectuat întreaga selecție.

Prejudiciul reținut, până la acest moment, este de 65.561,5 lei, reprezentând plata indemnizației directorului general în lunile iulie și august 2025, precum și onorariul expertului desemnat pentru selecția directorului general”, se menționează în comunicatul DNA.

Anchetatorii au mai stabilit că, pe timpul cât se află sub control judiciar, Constantin Todorică Șerban trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

„Inculpatului Șerban Todorică Constantin i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, a mai precizat DNA în comunicatul transmis vineri.

Ultimele stiri

  • Cum pot studenții români să schimbe viitorul energiei verzi: proiectul DFG Energy Solutions, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • UPDATE. Fostul ministru al Transporturilor, arestat preventiv/Noi detalii în scandalul momentului! Ce ar fi declarat complicele fostului ministru Răzvan Cuc la DNA
  • Premierul, declarații de ultimă oră! Ilie Bolojan: Cel puţin în fapte de corupţie grave nu ar trebui să existe prescripție
  • Iar au început tefeloazele să se vaite că au protestat în frig
  • Sărbători cu buget chibzuit și cu ochii pe oferte! Studiu: Bugetul alocat cumpărăturilor scade cu 10% în 2025
  • Bolojan ar vrea ca toată lumea să se pensioneze la 65 de ani: „Trebuie să eliminăm posibilitățile de pensionare anticipată”/Ce spune premierul despre ajutoarele de șomaj
  • Părinții, în alertă! Mai mulți copii de la o grădiniță din Drobeta-Turnu Severin, la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
  • Alunecare de teren, pe DN1, în zona localității Cornu. Circulația, restricționată parțial/Anunțul autorităților
  • Ședință tensionată a Coaliției, după votul PSD la moțiunea împotriva Dianei Buzoianu. Ce subiecte-cheie sunt pe agenda discuțiilor
  • O brad frumos…
  • Exit mobile version