AcasăNewsVicepresedintele CJ Bihor: Cand toata tara este sub ancheta, mi-ar fi parut...

Vicepresedintele CJ Bihor: Cand toata tara este sub ancheta, mi-ar fi parut jignire ca eu sa fiu lasat afara

Vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor, Alexandru Kiss, acuzat de luare de mita, spalare de bani si abuz in serviciu, glumeste pe seama anchetarii sai.

Alexandru Kiss, anchetat pentru o mita de un million de euro, a transmis un comunicat in care sustine ca s-ar fi mirat daca ar fi fost scapat din vizor de procurori in an electoral, cand toata tara este sub ancheta.

Vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor adauga ca ar fi fost o „jignire” sa fi fost lasat afara.

“Cazurile pe care le scot ei acum, dupa noua-zece ani, au fost deja cercetate de trei-patru ori. Anchetele au fost, pe rand, inchise. Acum, incep a cincea oara. Sincer, nici nu cunosc noile acuze. In aceasta perioada, in care toata tara este sub ancheta, prim-ministrul, presedintele si o serie de alte persoane sunt cercetate, faptul ca pe mine au vrut sa ma lase afara mi-a parut drept jignire in acest an electoral important”, spune vicepresedintele CJ in comunicatul sau.

Acesta este acuzat de luare de mita si spalare de bani dupa ce ar fi primit 1 milion de euro de la un om de afaceri ca sa il ajute sa cumpere terenuri scoase la vanzare de Consiliul Judetean. Procurorii anticoruptie spun ca statul ar fi pierdut aproape noua milioane de euro din aceste tranzactii.

Intre 2005 si 2006, Alexandru Kiss ar fi primit 600.000 de euro de la Beniamin Rus pentru ca presedintele Consiliului Judetean sa favorizeze societatea Selina in cadrul procedurilor rulate de CJ in vederea vanzarii unor terenuri din municipiul Oradea. In acest scop, ar fi creat un circuit de spalare a banilor impreuna cu Beniamin Rus, un cunoscut om de afaceri din Oradea si patronul grupului de firme Selina din Oradea.

Pentru asta, cei doi ar fi folosit doua firme din tara si una din Statele Unite.

Pe terenul vandut de Consiliul Judetean Bihor in 2005 omului de afaceri Beniamin Rus s-a ridicat cel mai luxos complex de apartamente din Oradea. In vremurile de boom imobiliar, un apartament in acest bloc se vindea chiar si cu 1200 de euro pe metrul patrat.

Cu alte doua ocazii, Alexandru Kiss ar fi primit 300.000 de euro si respectiv 100.000 de euro pentru a interveni pe langa angajati ai Primariei Oradea, iar astfel mai multe contracte ar fi ajuns la diversi oameni de afaceri.

Sursa: digi24.ro

author avatar
Alina Costache
153 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger