AcasăNewsVicepresedinte PDL: Proiectul fuziunii PNL-PDL continua. Nu exista drum de intoarcere

Vicepresedinte PDL: Proiectul fuziunii PNL-PDL continua. Nu exista drum de intoarcere

Vicepresedintele PDL Ioan Balan este de parere ca proiectul fuziunii PNL-PDL trebuie sa continue, chiar daca procesul a fost bulversat de decizia liberalilor ca formatiunea rezultata sa se numeasca PNL. Acesta a subliniat ca nu exista drum de intoarcere, iar opiniile urmeaza sa fie armonizate.

Deputatul de Suceava Ioan Balan, coordonatorul fuziunii PNL-PDL pentru regiunea de nord-est, a declarat ca, incepand de luni, liderii celor doua partide ar trebui sa se aseze la masa negocierilor dupa ce Congresul PNL a ratificat hotararea de fuziune. „Cred ca de acum negocierile ar trebui sa se desfasoare la o masa rotunda pentru ca a trecut vremea discutiilor purtate de o parte si de alta a mesei”, a spus Balan, duminica, citat de realitatea.net.

„Cand vrei sa construiesti, cred ca e bine sa te sfatuiesti si cu partenerii inainte sa iei hotarari care ar putea sa bulverseze proiectul de fuziune. Cred ca lucruri sensibile, cum ar fi acela de a pastra denumirea unuia si tot ce tine de o singura parte, batute in cuie prin decizie a Congresului, nu prea arata ca cele doua parti negociaza”, a mai precizat vicepresedintele PDL.

Totusi, Ioan Balan si-a aratat convingerea ca lucrurile mai pot fi armonizate pentru ca proiectul de fuziune si de constituire a unui puternic partid de dreapta in Romania este mult prea important. „Eu cred ca acest proiect, de realizare a unei constructii politice cu o miza extrem de importanta, nu atat pentru partid, cat pentru tara, va continua, iar lucrurile vor fi armonizate. Odata pornit acest proiect, el trebuie sa functioneze pe principiul «inainte, ca inapoi podul e rupt». Nu cred ca exista drum de intoarcere”, a afirmat Balan.

Foto: romanialibera.ro

author avatar
Alina Costache
99 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger