Cauta

Vezi prevederile acordului dintre Romania si SUA privind scutul antiracheta!

Acordul incheiat intre Romania si Statele Unite cu privire la amplasarea elementelor scutului antiracheta la Deveselu a fost facut public, vineri, in cadrul unei conferinte de presa organizate de MAE.

Acordul prevede ca baza instalata la Deveselu ramane in proprietatea si sub jurisdictia Romaniei, operatiunile din baza desfasurandu-se doar cu luarea  in considerare a sanatatii si a sigurantei publice. SUA vor avea autorizate accesul si utilizarea acesteia cu respectarea legislatiei romane.

„Fortelor Statelor Unite le vor fi autorizate accesul in Baza si utilizarea acesteia cu respectarea deplina a legislatiei romane. Toate cladirile, inclusiv cele construite, utilizate, modificate sau imbunatatite de fortele Statelor Unite, sunt proprietatea Romaniei, in timp ce obiectele si instalatiile mobile raman proprietatea fortelor Statelor Unite sau a contractorilor Statelor Unite, dupa caz”, se arata in document, potrivit Mediafax.

Un spatiu aerian restrictionat va fi amenajat in jurul Bazei de la Deveselu, urmand sa fie stabilite restrictii de trafic aerian. Atat Romania, cat si Statele Unite vor coordona securitatea transportului elementelor Sistemului de Aparare impotriva Rachetelor Balistice in timpul transportului pe teritoriul Romaniei in afara Bazei. Romania recunoaste dreptul Statelor Unite de a proteja aceste elemente.

„Statele Unite vor furniza informatiile relevante pentru ca Romania sa reglementeze modul de folosire a suprafetelor de teren din jurul Bazei. Parametrii specifici si limitarile folosirii terenului vor fi stabilite intr-un aranjament de implementare”, se arata in acord.

Numarul membrilor fortei Statelor Unite si al componentei civile desfasurate in Baza de la Deveselu dupa ce faza de constructie este finalizata si operatiunile incep nu va depasi 500, prevede textul acordului privind scutul antiracheta.

„Numarul membrilor fortei Statelor Unite desfasurati in Baza in mod obisnuit va fi de aproximativ 150 de persoane”, prevede documentul in Articolul IV, punctul 9.

Fortele Statelor Unite vor utiliza, „in masura posibilului”, persoane fizice si juridice cu cetatenie romana ca furnizori de bunuri si servicii pentru realizarea unor contracte in cadrul bazei de la Deveselu.

Romania nu isi va asuma raspunderea pentru niciun prejudiciu cauzat in afara teritoriului Romaniei de elemente ale scutului. Exceptie vor face cazurile in care astfel de prejudicii sunt rezultatul actiunilor sau neglijentei Romaniei.

Romania nu-si va asuma raspunderea pentru niciun prejudiciu sau pentru nicio pretentie in legatura cu un astfel de prejudiciu, cauzat in afara teritoriului Romaniei de elemente ale Sistemului de Aparare impotriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite in Romania”, se arata in document.

Acordul prevede si o exceptie de la aceasta regula, respectiv cazul in care astfel de prejudicii sunt rezultatul actiunilor sau neglijentei Romaniei.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version