AcasăNewsVezi ce mai au parlamentarii prin garaje

Vezi ce mai au parlamentarii prin garaje

Masinile de top ale alesilor domina parcarile la orice congres sau adunare politica. Bijuteriile pe roti nu prea se regasesc insa si in declaratiile de avere.

In acte sunt trecute multe Volkswagen si Dacii, dar putine Mercedes, Audi si BMW. In realitate lucrurile stau taman invers, dar parlamentarii pot conduce masini inregistrate pe firme sau pe numele cunoscutilor, deci este clar ca si-au pastrat in posesie doar masini de rand, bune sa nu transforme in cepe ochii romanilor care le citesc declaratiile de avere. Daca imaginea politicianului tolanit intr-un automobil de fite nu mai mira pe nimeni, nu tot asa stau lucrurile atunci cand descoperi prin garajele alese tractoare, camioane sau chiar combine.

Sase tractoristi are tara

Atilla Kelemen

Declaratiile atesta existenta a noua tractoare, impartite intre sase parlamentari PSD, PDL si UDMR. Se remarca Atilla Kelemen (UDMR), Constantin Tamaga (PSD) si Marian Avram (PDL) care au au fiecare cate doua tractoare.

Posesor si al unei combine agricole (caz unic), pesedistul Constantin Tamaga domina net sectiunea. De camioane au nevoie doar pedelistii, respectiv parlamentarii Vasile Gherasim, Toader Mocanu si Vasile Pintilie. Acestuia din urma ii plac probabil contrastele, din moment ce din ditamai camionul poate sari in micul Tico pe care de asemenea il detine. Alt amator de „miniaturi” auto este Sergiu Andon, care are un Trabant.

Motreanu se da cu scuterul

Calin Popescu Tariceanu

Din Parlament nu lipsesc nici amatorii de motoare. Nu multi, doar zece la numar, dintre care sase liberali. Printre care in mod evident se numara si Calin Popescu Tariceanu, a carui pasiune pentru motoare este binecunoscuta. Ce nu se stie este ca si lui Dan Motreanu ii place mersul pe doua roti, dovada scuterul pe care-l are. Parlamentar pe scuter mai rar vezi, dar o fi omul fan eco si n-o vrea sa polueze mediul. Un alt parlamentar neasociat pana acum cu motoarele este Silviu Prigoana, care are si el o Suzuki. Reprezentat doar de Eduard Martin la aceasta categorie, PSD isi ia revansa la numarul de „monstrii” pe doua roti detinut de deputatul constantean: trei motociclete, Yamaha, Honda si Kawasaki.

author avatar
Simona Badulescu
786 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger