AcasăNewsVeștile pe care mulți români nu ar fi vrut să le audă....

Veștile pe care mulți români nu ar fi vrut să le audă. Cum vor arăta facturile la curent, de la 1 aprilie

(sursa foto: jurnalgiurgivean.ro)

Cum nu a mai rămas mult până la începutul celei de-a patra luni a anului, când va intra în vigoare ordonanţa de urgenţă (OUG) de interes pentru foarte mulți români, mai ales în contextul creșterii prețurilor la energie și la gaze, actul normativ vizând plafonări de prețuri la aceste utilități, vin vești nu tocmai bune.

În sensul în care s-a aflat că mulți români nu vor beneficia de măsurile avute în vedere de această OUG, care va intra în vigoare la 1 aprilie, pentru simplul fapt că nu încadrează în plafonul prevăzut.

E cazul consumatorilor care nu se încadrează în plaja de consum de 300 de kwh lunar prevăzut de plafonare, ceea ce înseamnă că tot ce trece de acest prag vor plăti la tariful de pe piaţă, potrivit antena3.ro. În schimb, în cazul firmelor, al consumatorilor non-casnici, adică, există un tarif plafonat de 1 leu pe kilowatt.

Un calcul estimativ arată că o familie cu un consum lunar de 301 kwh pe lună va plăti, de la data de 1 aprilie, o factură la curentul electric cuprinsă între 420 şi 1.200 lei, în funcţie de tariful negociat cu furnizorul de energie electrică, conform aceleiași surse.

În ceea ce privește gazele naturale, prețul pentru consumatorii casnici va fi de maxim 0,31 lei pe kW, din câte a precizat chiar șeful Executivului. Ceea ce înseamnă că valoarea de plafonare a prețului, de la 1 aprilie, la 31 de bani, se aplică indiferent de consum, în cazul populației.

Ce anunțase premierul Ciucă

Pe 18 martie, premierul Ciucă anunța, la finele unei ședințe de guvern, detalii cu privire la conținutul ordonanței de urgență cu măsuri destinat a fi de protecție, pentru populație, luate în contextul creșterii prețurilor la energie și gaze naturale.

„În cadrul ordonanței de urgență, am stabilit următoarele: pentru consumatorii casnici, care consumă până în 100 de kW, prețul va fi de 0,68 lei, măsură de care vor beneficia aproximativ 3,5 milioane de gospodării. Pentru cei care consumă între 100 și 300 de kW, prețul va fi de 0,80 lei, iar de această măsură vor beneficia aproximativ 4,5 milioane de gospodării. Pentru consumatorii non-casnici, prețul va fi de aproximativ 1 leu pe kilowatt, iar aici discutăm de întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi, de asemenea, din industria alimentară. De asemenea, pentru consumatorii energointensivi se va aplica o schemă de ajutor de stat.

În ceea ce privește prețul gazelor naturale, pentru consumatorii casnici prețul va fi de maxim 0,31 lei pe kW, iar pentru consumatorii non-casnici prețul va fi de până la 0,37 lei pe kW, cu mențiunea că pentru întreprinderile care au avut un consum, la locul de consum, în anul 2021 de până la 50.000 de kW pe oră se menține același preț”, a precizat Nicolae Ciucă, în urmă cu aproximativ două săptămâni.

author avatar
Andrei Coman
1.429 afisari

3 COMENTARII

  1. Bai Ciukalaule, cum bine vezi, nu prea comenteaza romanasii pe aici, nu prea maraie, deci inseamna ca sunt fericiti, iar in curand nu vor avea nimic, dixit Klauss Schwabb !! Bai premierule de karton, baga duma aia cu sa mai puna un pulovar pe ei, ca Petre Roman !! Ha ha ha 🙂

  2. Puie MNL va da tot poporul pentru toate minciunle, nu ne aliem cu PSD, facturile la utilitati vor scadea, daca se intra pe piata concurentiala, numai minciuni, va mai alege Tutankamon pe voi, in ghena cu voi, ti-ai dracului de jogodii

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger