AcasăNewsVeşti proaste pentru soţii care îşi bat nevestele! Autorităţile le pun brăţări...

Veşti proaste pentru soţii care îşi bat nevestele! Autorităţile le pun brăţări electronice

agresoriiVeşti proaste pentru soţii care îşi bat nevestele! Autorităţile le pun brăţări electronice

Victimele violenţelor domestice primesc motive de speranţă la o viaţă mai bună. Legea care prevede monitorizarea cu brăţări electronice a fost adoptată de Camera Deputaților.

Practic, agresorii vor fi monitorizaţi în permanenţă, iar oamenii legii se vor asigura că bătăuşii nu se vor apropia la mai puţin de o anumită distanţă de victime.

Deputaţii au adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi (310), proiectul de lege privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.

De ce a fost nevoie de această lege?

Deputatul USR PLUS Ştefan-Iulian Lorincz a declarat că legea vine în sprijinul victimelor violenţei domestice.

Prea multe victime, majoritatea femei, au avut de suferit până acum. Multe au plătit cu viaţa indiferenţa legiuitorilor. Anul trecut, 51 de femei au fost ucise în familie.

36% dintre ordinele de protecţie emise în 2019 au fost încălcate, iar procentajul mare – între 40 şi 50% – a fost constant în ultimii cinci ani„, a spus deputatul USR PLUS.

Au avut loc numeroase consultări pentru a ajunge la această formă. Apreciem sprijinul pe care l-am primit din partea Guvernului„, a afirmat Andronache, liderul deputaţilor PNL.

AUR zice că veghează la implementare

AUR va monitoriza foarte atent şi îndeaproape să implementaţi acest proiect legislativ, pentru că acum o să începeţi să vă certaţi pe bani, pe licitaţii, pe brăţări. Este un moment istoric la care suntem cu toţii parte„, a spus deputatul AUR Dan Tănasă.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

author avatar
Andrei Ștefan
229 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger