AcasăNewsVeşti proaste pentru pelerinii din toată ţara: anul acesta, la moaştele Sfintei...

Veşti proaste pentru pelerinii din toată ţara: anul acesta, la moaştele Sfintei Parascheva vor avea acces doar ieşenii!

arafatVeşti proaste pentru pelerinii din toată ţara: anul acesta, la moaştele Sfintei Parascheva, vor avea acces doar ieşenii

Secretarul de stat Raed Arafat a venit, luni seară, cu o veste proastă pentru pelerinii din toată ţara: nu pot participa la sărbătorile religioase din alte municipii decât cel de reşedinţă. Deci, în urma acestei decizii, la racla cu moaștele Sfintei Parascheva vor avea voie să meargă doar locuitorii Iașului.

Organizarea de sărbători religioase este permisă doar cu participarea persoanelor care au domiciliu sau reședință în locul unde se desfășoară evenimentul. E extrem de necesar. Riscul major nu e doar participarea, e pe durata transportului spre localitate sau înapoi acasă. Dacă se stă în autobuz ore întregi, e suficientă o persoană infectată ca să îi infecteze pe toți. Sărbătorile religioase se fac, dar participanți sunt doar cei care au reședința sau domiciliului în localitatea respectivă. Controalele vor fi intensificate. Vor fi făcute verificări de respectare a regulilor„, a declarat Raed Arafat la postul Digi24.

Autorităţile n-au recomandat suspendarea procesiunii moaştelor Sfintei Parascheva

Alexandru Rafila, Nelu Tătaru şi Marcel Vela nu au recomandat însă o eventuală suspendare a procesiunii moaştelor Sfintei Parascheva în contextul creșterii accelerate a numărului de bolnavi din secțiile de Terapie Intensivă, mai ales având în vedere că foarte multe persoane dintre cele care participă la pelerinajul din Iași fac parte din categorii vulnerabile. Asta deşi primarul capitalei Moldovei, Mihai Chirica, a considerat că se impune totuşi anularea evenimentului, în acest an.

Nu încurajăm pe nimeni să vină, dar nu dorim să fim descoperiţi dacă pelerinii ajung aici. De aceea ne vom pregăti doar în acest context, să nu ne prindă pe picior greşit. De cel puţin două zile ajung tot mai multe grupuri de pelerini. Trebuie să ne aşteptăm la acest lucru. În România nu este interzisă libertatea de mişcare şi avem obligaţia de a-i primi aşa cum se cuvine pentru a nu-i pune în pericol şi să nu ne punem în pericol nici pe noi. Celelalte evenimente (organizate de Sărbătorile Iaşiului – n.red.) nu se vor mai ţine”, a declarat Mihai Chirica.

Luni, 5 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 137.491 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.591 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

author avatar
Andrei Ștefan
234 afisari

4 COMENTARII

  1. Si daca enoriasii nu vor vrea si, dupa ce-l vor sfisia pe arahatul anticrestin, vor merge la Iasi cu sutele de mii ???

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger