Medicul Cătălin Denciu, cel care a încercat să salveze cât mai mulţi pacienţi din incendiul de la ATI Piatra Neamţ, se află sub supravegherea doctorilor belgieni. Aceştia din urmă s-au arătat optimiști în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a românului.
Se pare că medicul de la Spitalul Judeţean Neamţ nu are arsuri pe căile aeriene, zona cea mai afectată fiind antebrațul. Ar avea arsuri de gradul 2 și 3. Cătălin Denciu a fost trecut imediat pe dializă. Totodată, sursele confirmă că specialiștii belgieni îi acordă șanse deoarece este tânăr, dar se tem de apariția unor infectii nosocomiale.
Care sunt cele mai afectate zone ale corpului?
După investigaţiile specialiştilor belgieni, se pare că cele mai afectate zone ale organismului doctorului Cătălin Denciu sunt antebrațele, unde combinezonul ars a fost mai strâns pe corp. Sursele mai spun că pacientul nu are arsuri pe căile aeriene și că tomografia pulmonara a ieșit bine.
Medicul Cătălin Denciu a fost transferat duminică la un spital din Belgia. El a suferit numeroase arsuri după ce a intrat în secția cuprinsă de flăcări, încercând să-i salveze pe pacienții intubați.
Cum se simt pacienţii transportaţi la Leţcani?
Apar veşti bune şi în privinţa pacienţilor răniţi în incendiu transferaţi la Leţcani. O singură victimă mai are nevoie de ventilator, iar starea celorlalți s-a îmbunătățit ușor. Cadrele medicale rănite, un medic și două asistente, au arsuri de gradul 1 si 2, au refuzat internarea și se tratează la domiciliu.
Soţia medicului Denciu: „El atât spunea: eu sunt bine, ceilalți ardeau”
Alina Denciu, soţia medicului-erou de la Piatra Neamţ, a reuşit să vorbească, la telefon, cu soţul ei. „Era încrezător că va fi bine. Nu am discutat despre ce s-a întâmplat. El atât spunea.. eu sunt bine, ceilalți ardeau. Era siderat de ce se întâmplase și de ceea ce văzuse acolo. Nu pot să spun că era calm, era într-o stare de agitație, de oroare de ceea ce văzuse„, a povestit Alina Denciu la postul Digi24.