AcasăNewsVerdict final al Consiliului National de Etica: Ponta nu a plagiat

Verdict final al Consiliului National de Etica: Ponta nu a plagiat

Consiliul National de Etica a dat verdictul final in cazul tezei de doctorat a premierului Victor Ponta, stabilind, in urma unui raport al comisiei tehnice, ca acesta nu a plagit in momentul in care a scris lucrarea.

Consiliul National de Etica (CNE) a dat, joi, verdictul final in cazul plagiatului primului ministru Victor Ponta, stabilind ca lucrarea acestuia nu este plagiata. Decizia a fost luata in urma unui raport al comisiei tehnice care a stabilit, luni, ca lucrarea premierului este una originala.

In urma analizelor efectuate s-a constatat ca procedurile in urma carora domnul Victor Ponta a obtinut titlul de doctor in stiinte juridice au fost in acord cu legislatia in vigoare in 2003 si nu se poate sustine calificarea de plagiat. Raportul comisiei independente releva urmatoarele: teza de doctorat elaborata de domnul Victor Ponta si sustinuta public in anul 2003 respecta cerintele academice din acea perioada si este comparabila din punct de vedere al acestor cerinte cu alte teze de doctorat sustinute in acea perioada”, se arata in precizarea comisiei CNE, conform rtv.net.

Comisia CNE a admis insa ca lucrarea lui Victor Ponta nu respecta corect indicatiile in privinta realizarii tezei de doctorat, explicand ca, in cazul lucrarii, „sunt unele deficiente in ceea ce priveste trimiterile bibliografice in interiorul capitolelor”.

„Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzator pe parcursul lucrarii, tema tezei de doctorat este in domeniul de preocuparilor academice ale doctorandului si conducatorului de doctorat, teza de doctorat este clar structurata, are un plan de cercetare coerent, metodologia este in concordanta cu normele si practicile din domeniul stiintelor juridice la acea data, cercetarea asa cum rezulta din referatele comisiilor de sustinere prezinta elemente de noutate si cuprinde analize pertinente, bibliografia utilizata de autor este mentionata la sfarsitul lucrarii. Sunt unele deficiente in ceea ce priveste trimiterile bibliografice in interiorul capitolelor, insa nu se poate aprecia ca doctorandul Victor Ponta si-ar fi insusit paternitatea unor idei, concepte, modele care nu-i apartineau si le-ar fi prezentat drept contributii personale originale”, mai precizeaza membrii comisiei CNE.

Decizia comisiei CNE survine dupa o alta decizie, de aceasta data luata de catre membrii Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), intrand in contradictie cu aceasta, dupa ce pe 29 iunie comisia CNATDCU a stabilit ca lucrarea premierului reprezinta un „plagiat de tip copy/paste”.

Aproximativ 85 de pagini reprezinta copieri fara indicarea sursei. Teza de doctorat a fost analizata numai din punctul de vedere al plagiatului copy/paste. Nu trebuie sa fii specialist in drept ca sa detectezi ca au fost preluate texte fara a fi citate”, a declarat presedintelui CNATDCU, Marius Andruh.

author avatar
Ionut Zgimbau
194 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger