Venezuela, încotro?

Bun, Maduro a fost capturat și întemnițat de către americani, cu încălcarea tuturor regulilor, principiilor și legilor internaționale, dar ce va fi în continuare?
Pentru că este evident că cei care azi mai contează la nivel mondial sunt doar SUA, China și Rusia, iar restul sunt apă de ploaie, chibiți de pe margine sau relicve ale unor vremuri demult apuse.

Ce reprezintă totuși Venezuela?

Întâi de toate, 19% din petrolul mondial: un petrol ușor de extras, cu un conținut minim de sulf, ceea ce înseamnă un cost de prelucrare cu până la 10% mai mic, cu terminale la mare prin care poate fi ușor transferat și cu capacități bune de prelucrare internă (complexul Paraguaná este unul dintre cele mai mari din lume).

Apoi, rezervele de petrol ale Venezuelei reprezintă singurul mod prin care America lui Trump nu ar intra în colaps energetic.
Pentru că 70% din capacitățile SUA de prelucrare a petrolului sunt construite special pentru acest tip de petrol furnizat de Venezuela, țările arabe și Rusia, adică fix dușmanii Americii.

În continuare, Venezuela are rezerve de aur de peste 161 de tone metrice, adică echivalentul a peste un miliard de dolari, ceea ce o plasează pe primul loc în America de Sud și pe locul 25 la nivel mondial.
Aceste rezerve sunt în principal stocate în Banca Angliei și de care, în mod ilegal, guvernul Maduro a fost împiedicat să le folosească prin tertipuri nedemne. Motivația dată, legată de așa-zisa nelegitimitate a guvernului Maduro, nu poate fi luată în considerare, întrucât acordul este semnat în numele țărilor de către reprezentanții acestora și nu în numele guvernelor și al reprezentanților lor.

Ca nota bene, și Venezuela, și România își țin rezervele de aur în Banca Angliei, plătesc pentru asta, banca își ține cotația și cu ajutorul rezervelor respective, iar când proprietarul vrea să le folosească i se spune: „ba pardon!”.

Iar aici, interviul lui Hugo Chávez acordat unei televiziuni columbiene în 2009 arată că amestecul american în toată America de Sud a făcut atâta rău țărilor respective și s-a bazat strict pe Doctrina Monroe în atingerea scopurilor lor economice și militare, inclusiv prin asasinate. Tot Chávez indica, cu subiect și predicat, în acel interviu, și petrolul ca fiind una dintre mizele jocului.

Confiscarea petrolierelor ce transportau petrol venezuelean, în lipsa unui mandat internațional sau a unei declarații de război, încalcă și ea toate normele și principiile internaționale, indiferent de motivul clamat de Trump.
Aceste „banale” acțiuni americane arată și limitele democrației și modul în care se folosesc de democrație ambele părți combatante.

Om bun = om rău și viceversa

Toate filmele americane ne prezintă narcotraficanții ca fiind niște brute și consumatori înrăiți de droguri, care nu gândesc nimic dincolo de vânzarea drogurilor, Al Pacino în Scarface fiind un exemplu celebru.
În Narcos, însă, apare pentru prima oară, și cu zgârcenie, e drept, o altă față a lui Pablo Escobar, cel mai bogat narcotraficant din istorie, cu o avere netă cunoscută de 30 de miliarde de dolari. Acesta a construit cartiere întregi de case, a ajutat la educarea a nenumărați copii etc.; într-un cuvânt, a făcut mult bine multora din banii făcuți din drogurile vândute în… SUA!

Inexplicabil rămâne un lucru major, și anume corupția! Pentru că, până la urmă, există de ambele părți ale baricadei, doar prețul diferind, nu-i așa?

Miza cea mare: drogurile!

De la căderea lui Escobar, mafia drogurilor s-a mutat parțial în Venezuela și a transformat țara din loc de tranzit în loc de producție, deoarece, în mod evident, având un client de talia Americii de Nord, banii rezultați sunt fabuloși, iar singurele probleme reale în această afacere sunt date doar de modul în care se face transportul de la producător în străinătate, la dealeri.

Iar aici lipsa informațiilor face ca să se știe doar de către puțini faptul că doi nepoți ai soției președintelui Nicolás Maduro, Cilia Flores — Efraín Antonio Campo Flores și Francisco Flores de Freites — au fost arestați în Haiti și trimiși „pachet” în SUA, după ce au fost prinși în fapt de către DEA în timp ce încercau să negocieze vânzarea de droguri, având ca probă a calității un kilogram de cocaină. Iar de aici încep să capete sens și tiradele lui Trump la adresa soției lui Maduro, prezentată ca fiind capul mafiei drogurilor.

Jocul lui Trump și tăcerea armelor

Pentru orice expert militar, tăcerea armelor în timpul operațiunii trupelor speciale americane este un caz serios de studiu de acum înainte.
Pentru că armele chinezești și rusești, în timpul intervenției militare — ilegale totuși — au tăcut în mod inexplicabil, indiferent de câte teorii se aruncă în piață cu privire la „orbirea” lor de către americani etc.

Aceasta deoarece, chiar dacă sistemele de detecție radar au fost bruiate, ghidajele rachetelor sol-aer au fost blocate etc., rămâne în final sistemul de tragere individual sau în cuiburi organizate, cu armament individual sau colectiv, cu dispozitive de ochire directă și tragere manuală, care, ce să vezi, au fost și ele mute!

Iar aici este clar vorba de trădare, deoarece soldatul, operatorul final al armamentului, acționează doar la ordin, iar dacă ordinul nu vine, soldatul nu execută foc din proprie inițiativă, evident!

Mulți pseudo-specialiști au umplut deja mass-media cu elogii și osanale aduse americanilor și armamentului lor, dar, dând deoparte perdeaua de fum, am putea vedea că declarațiile lui Trump legate de petrolul venezuelean, denumit de acesta „petrolul nostru”, pe care el se angajează să îl protejeze și să îl exploateze întru binele comun americano-venezuelean, sunt în realitate motivele reacțiilor de diferite intensități ale Chinei, Rusiei, UE, Spaniei etc.

Pentru că:
– China are investiții în Venezuela de aproape 100 de miliarde de dolari, prin programul ei mondial „Belt and Road”, iar după ce Trump a eliminat-o din Canalul Panama nu își poate permite o altă pierdere de acest nivel. Și, cu toate acestea, doar ministrul de externe a luat o poziție oficială, dar cu ceva întârziere;
– Rusia nu a prea avut reacții publice, ceea ce dă de bănuit că a fost un blat pe undeva. Un blat mare, negociat la sânge și din timp, care va avea în zilele următoare niscaiva reacții taman prin… Ucraina;
– Spania a avut o poziție publică împotriva SUA, poziție care este parte din refuzul spaniol de a crește cheltuielile militare cerute de Trump la 5% din PIB;
– UE a dat de gard în mod evident cu democrația și principiile internaționale, lucru care alimentează nemulțumirile europarlamentarilor, dar mai ales ale simplilor cetățeni europeni, care acum par să priceapă că și în democrație tot legea celui mai tare în pumn primează!

Trump, cel guraliv, a avut ocazia să se desfășoare direct, iar echipa lui de duri i-a dat muniție destulă, cum se spune.
Pentru că, pentru oricine ar face tărăboi acum clamând democrația și dreptul internațional, Trump are deja replica cu care îi închide gura: drogurile!

Și nici China lui Xi, după răscoala boxerilor ei, nu va putea să zică nimic! Apropo, cine scrie în Wikipedia ar trebui să mai pună mâna pe istorie înainte să scrie tembelisme, ca în acest caz al răscoalei boxerilor, care a pornit în realitate din cauza opiului!
Pe atunci, cam jumătate din populația Chinei era dependentă de opiu, iar țările „democrate” au intervenit cu tunul și mitralierele împotriva luptătorilor de kung-fu, cunoscuți în epocă drept „box chinezesc”, care dăduseră foc baloților de opiu comercializați și prin intermediul chinezilor convertiți la creștinism de aceleași țări „democrate” care dețineau monopolul drogurilor!

Singurele necunoscute din toată această tristă poveste a democrației rămân doar prețul plătit pentru trădare și, poate, eventual moneda în care s-a făcut plata.
Restul? Restul e tăcere, vorba lui Nae Caranfil!