Cauta

Vela, despre acordul MAI-BOR: Iohannis și Orban erau la curent cu ce am anunțat

În ciuda oricăror speculații și comentarii apărute în spațiul public pe această temă, după anunțul pe care l-a făcut marți seară, cu privire la măsurile conținute de acordul pe care ministerul pe care îl conduce l-a semnat cu Biserica Ortodoxă Română, înaintea Sărbătorilor Pascale, Marcel Vela a susținut că “este o decizie luată în mod oficial și cu consultare”.

Vela, despre acordul MAI-BOR: Iohannis și Orban erau la curent cu ce am anunțat - Ziarul NationalDrept urmare, nici vorbă să nu fi știut de ea președintele și premierul, susține șeful MAI. Mai mult, liberalul a pus accent că s-au luat aceste decizii tocmai pentru a se evita aglomerațiile în Noaptea de Inviere. “Eu înainte de a face un lucru, ca ministru, este normal să îmi anunț primul ministru și informez și președintele. Și dl președinte și dl prim-ministru, așadar, erau la curent cu ce am anunțat aseară. Motivul pentru care am luat deciziile și am stabilit măsurile împreună cu conducerea BOR au fost cât se poate de simple: împreună, cu toții, dorim să evităm aglomerațiile din seara de Înviere, cu primirea Luminii. Biserica a fost foarte deschisă și apreciez acest lucru – sfințește Sfintele Paști încă de joi, nu sâmbătă seara”, a declarat Vela, miercuri, la Antena 3.

Vă amintim că seara trecută, oficialul guvernamental a anunțat că – în urma acordului semnat cu Patriarhul Daniel – angajații MAI vor ajuta clericii și voluntarii să împartă Sfintele Paști, dar și Lumina. Cum anume ar urma să se întâmple acest lucru puteți citi AICI.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version