AcasăNewsVela anunță O.M. 10, ce prevede prelungirea suspendării unor zboruri

Vela anunță O.M. 10, ce prevede prelungirea suspendării unor zboruri

Ministrul de Interne a anunțat, luni seară, emiterea unei noi ordonanțe militare cu măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, cea cu numărul 10, în care sunt prevăzute, între altele, suspendări de zboruri – în sensul prelungirii unor astfel de măsuri ce țin de curse aeriene internaționale.

În această privință, Marcel Vela a enumerat următoarele decizii:

„- va trebui prelungită măsura suspendării zborurilor către Spania și din Spania, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28 aprilie, de mâine, pentru că expira această perioadă.
-totodată, am prelungit și măsura suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Elveția, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Olanda, Belgia, Turcia și Iran, din aceste țări către România și pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 13 zile, începând cu data de 2 mai, până în data de 14 mai, inclusiv.
– am mai prelungit suspendarea zborurilor spre Italia și din această țară către România, pentru o perioadă de 12 zile, începând cu data de 3 mai (…) până în 14 mai 2020, inclusiv.
– tot la capitolul prelungirea suspendării zborurilor intră și cele din Franța și Germania către România și din România, pentru o perioadă de 10 zile, începând cu data de 5 mai până în data de 14 mai, inclusiv”.

Aceste măsuri nu se aplică zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

author avatar
Cristina Stefan
382 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger