Cauta

Vaticanul vrea excomunicarea mafiotilor si coruptilor

Indiferent din ce tara sunt acestia, indica presa italiana, dupa o reuniune internationala care s-a tinut, ieri, la Sfantul Scaun.

Biserica catolică vrea să si elimine fii ticălosi din parohie

Un grup de 50 de persoane din mai multe tari, inalti prelati, magistrati, diplomati, politicieni de rang inalt, s-au reunit la Vatican in cadrul unei ”Dezbateri internationale asupra coruptiei”. Grupul ”lucreaza la elaborarea unui document comun care va stabili activitatile succesive si viitoarele initiative”, se arata intr-un comunicat. ”Printre acestea, trebuie semnalata pentru moment necesitatea de a aprofunda, la nivel international si de doctrina juridica a bisericii, chestiunea legata de excomunicarea pentru coruptie si asociere mafiota”, specifica documentul.

Ndrangheta, deja excomunicata

In iunia 2014, Papa Francisc excomunicase deja Ndrangheta, puternica mafie calabreza, in cadrul unei vizite in aceast regiune din sudul Italiei. Dar relatiile dintre biserica si crima organizata au fost deseori ambigue: legaturi sau tentative de a influenta anumiti prelati, deturnarea de fonduri ale unor institutii sau opere de caritate, cumparari , in trecut, ale unor bunuri imobiliare ale Vaticanului…Episcopi locali au excomunicat mafioti sicilieni sau din Napoli dar bisericii catolice ii lipseste un document juridic de o valoare universala. ”Ne-am intrebat de ce restul Italiei si al lumii nu ar trebui sa aibe aceleasi reguli. Grupul a subliniat si problemele narcotraficantilor columbieni si mexicani, avem nevoie de un decret penal, un act juridic oficial, la scara nationala si mondiala”, a declarat pentru La Stampa Michele Pennisi, arhiepiscopul din Monreale (Sicilia) si membru al acestui grup de lucru. Vointa Vaticanul de a excomunica coruptii si mafiotii din sanul bisericii ”este un semnal foarte important”, asigura Federico Cafiero de Raho, procurorul general din Reggio din Calabria. ”Biserica are un cuvant greu de spus aici. Iar a lua distanta de Ndrangheta  inseamna a o izola si nu este putin lucru”. Presa italiana evoca o ”cotitura istorica” pentru ca ii pune pe mafioti si pe corupti pe acelasi plan, reamintind ca excomunicarea este cea mai severa pedeapsa a bisericii catolice pentru membri sai.

Ultimele stiri

  • Sprijin pentru românii cu venituri mici. Când vor fi încărcate cardurile sociale cu prima tranșă de ajutor pentru cumpărarea de alimente
  • Asia Express, ediția umilinței supreme: concurenți transformați în frizeri de fire albe și cântăreți de karaoke pe fals
  • Descoperire șoc în statul american în care a fost ucis Charlie Kirk: dispozitiv exploziv găsit sub o mașină a unei televiziuni
  • UPDATE. Protest al sindicaliştilor din administraţia publică, în Piața Victoriei: „Guvernul trebuie să înțeleagă că lucrurile nu mai pot continua așa!”
  • Scandal într-un avion cu destinația Otopeni. Ar fi fost implicați circa 30 de pasageri. După aterizare a intervenit poliția
  • Ploaia și aviația
  • Anunț CALIPSO SRL
  • Caricatura Zilei
  • Anunț STOICA PRIMA MONTAGE SERVICE S.R.L.
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version