AcasăNewsVaticanul încurcă sfinţii

Vaticanul încurcă sfinţii

Se vede treaba că există şi sfinţi cu căşti de protecţie, pe lângă cei cu cu aură. Administratorii contului de Twitter al Papei Francisc au încurcat cele două categorii, folosind un „hashtag” utilizat de echipa de fotbal american New Orleans Saints.

Confuzia a apărut după canonizarea unor sfinţi în Piaţa Sfântul Petru. ‘Astăzi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru noii noştri #Saints (sfinţi – n.r.). Ei au păşit cu credinţă, iar acum invocăm mijlocirea lor”, se arată în mesajul publicat pe Twitter. Însă, hashtag-ul #Saints utilizat de Vatican pe contul în limba engleză al papei Francisc este folosit de jucătorii de la New Orleans Saints. Echipa are 1,5 milioane de urmăritori pe Twitter, în timp ce contul Papei Francisc în limba engleză, 1,8 milioane, astfel că postarea Sfântului Scaun a devenit virală. Mii de fani ai fotbalului american au reacţionat amuzaţi, mulţumind pentru binecuvântarea primită. Luni dimineaţa, mesajul primise 93.000 de aprecieri, avea 3.200 de comentarii şi fusese distribuit de 24.000 de utilizatori. Cu o zi înainte,  ”Sfinţii” din New Orleans au învins echipa Jacksonville Jaguars cu scorul de 13-6.

author avatar
Andrei Coman
113 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger