Până în luna martie 2020, ASF a primit și soluționat toate petițiile/reclamațiile formulate de cesionari care, subrogându-se în drepturile persoanelor păgubite (ca efect al cesiunii) au preluat toate drepturile acestora, inclusiv acela de a sesiza ASF cu practicile ilicite ale asigurătorilor.
Însă, începând cu luna martie 2020, ASF refuză să mai recunoască valabilitatea acestui mecanism și procedează la clasarea tuturor petițiilor/reclamațiilor formulate în aceleași condiții, fără ca între timp să fi intervenit o modificare legislativă care să justifice această modificare de conduită.
În contextul abuzurilor și derapajelor existente pe piața asigurărilor din România și detaliate în cuprinsul Scrisorii Deschise a COTAR, este limpede că această modificare subită și nejustificată în conduita ASF nu este decât un mijloc suplimentar prin care se vine în sprijinul asigurătorilor, prin blocarea efectivă a tuturor modalităților prin care abuzurile acestora din urmă pot fi reclamate.
Totuși, o astfel de practică, aflată în flagrant dezacord cu legislația aplicabilă și incompatibilă cu cerințele unui stat democratic se impune a fi cenzurată de către autoritățile cărora legea le recunoaște atribuții de supraveghere și control asupra ASF, pentru motivele dezvoltate în cele ce urmează.
- Legislația din domeniul asigurărilor recunoaște tuturor petenților, persoane fizice sau juridice, dreptul de a formula și înregistra pe rolul ASF reclamații și de a obține soluționarea acestora
Conform prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudiciile produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (”Legea nr. 132/2017”), reprezintă contravenție nerespectarea, de către asigurători, a dispozițiilor referitoare la despăgubirea persoanei prejudiciate pentru întreg prejudiciul rezultat dintr-un risc asigurat (art. 11), modul de calcul al despăgubirilor (art. 14), soluționarea cererii de despăgubire (art. 21) și respectiv plata despăgubirii (art. 23).
Mai departe, art. 37 alineatul (3) din același act normativ stabilește că activitatea de constatare și sancționare a contravențiilor se realizează de către ASF, în condițiile legislației specifice în domeniu, inclusiv Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare (”Legea nr. 237/2015”) și Legea nr. 32/2000 – în prezent Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări (”Legea nr. 238/2018”).
Cu privire la petiții/reclamații în special, prevederile art. 8 alin. (12) din Legea nr. 237/2015 stabilesc faptul că ”A.S.F. răspunde la petiţiile referitoare la activitatea societăţilor primite de la contractanţi, păgubiţi sau reprezentanţi ai acestora”, dispoziții similare fiind regăsite și în legea nr. 236/2018, cu privire la activitatea intermediarilor de asigurări.
Pe baza dispozițiilor legale anterior menționate și în vedera punerii acestora în aplicare, ASF a emis Norma nr. 18/2017 privind activitatea de soluționare a petițiilor, articolul 2 din acest act normativ definind noțiunile de lucru astfel:
”1. petent – persoană fizică sau juridică care are calitatea de asigurat, contractant, beneficiar, persoană prejudiciată sau reprezentanţi ai acestora, aşa cum sunt definite de legislaţia în vigoare;
- petiţie – cererea, reclamaţia, sesizarea, formulată în scris ori prin poştă electronică, prin intermediul căreia un petent îşi exprimă nemulţumirea cu privire la activitatea societăţilor şi brokerilor”
Așadar, conform poziției exprimate de ASF în cuprinsul reglementărilor proprii, noțiunea de ”petent” cuprinde persoana fizică, dar și persoana juridică și reprezentanții acestora, astfel cum sunt aceștia definiți de legislația în vigoare.
Pa, Roșu! Drum bun, Dascălu!
Vin ai nostri, pleaca ai nostri…
Nu intelegeti ca si protejeaza indemnizatiile pt ca sunt platiti direct de firmele de asigurari ?
Trebuie indepartata prevederea din legislatie..
Altfel, niciodata nu vor sanctiona pe cei ce le dau paine.Firmele de asigurari sanctionate nu vor mai avea bani multi….Si nici ei nu vor mai incasa indemnizatiile…Plangerea penala nu e o solutie.Va trebui o expertiza…si cine sa o faca decat tot cei din neamul lor ?
asta nu este membru pmp?