AcasăNewsVasile Ștefănescu, șeful COTAR: E un haos total la nivel de conducere...

Vasile Ștefănescu, șeful COTAR: E un haos total la nivel de conducere a ASF

  1. Referitor la refuzul ASF de a constata și sancționa abaterile asigurătorilor, într-o manieră adecvată ținând cont de gravitatea acestora și gradul de repetare

Conform prevederilor Legii nr. 132/2017, reprezintă contravenție nerespectarea, de către asigurători, a dispozițiilor referitoare la despăgubirea persoanei prejudiciate pentru întreg prejudiciul rezultat dintr-un risc asigurat (art. 11), modul de calcul al despăgubirilor (art. 14), soluționarea cererii de despăgubire (art. 21) și respectiv plata despăgubirii (art. 23).

Mai departe, art. 37 alineatul (3) din același act normativ stabilește că activitatea de constatare și sancționare a contravențiilor se realizează de către ASF, în condițiile legislației specifice în domeniu, inclusiv Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare (”Legea nr. 237/2015”) și Legea nr. 32/2000 – în prezent Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări (”Legea nr. 238/2018”).

Cu privire la cuantumul exact al sancțiunilor, articolul 37 din Legea nr. 132/2017 stabilește sancțiuni constând în avertisment scris sau amendă de la 50.000 lei la 500.000 lei (pentru societățile de asigurare) sau de la 10.000 lei la 100.000 lei (pentru persoanele din conducerea societăților de asigurare).

Pentru alte categorii de abateri (săvârșite adesea în practică de către asigurători), art. 163 din Legea nr. 237/2015 stabilește amenzi de la 10.000 la 1.000.000 lei sau de la 10.000 la 5.000.000 lei, după caz.

În funcție de gravitatea faptei constatate si alte elemente (gradul de repetare, circumstanțele în care a fost săvârșită abaterea), legislația în vigoare prevede și o serie de sancțiuni complementare, constând în retragerea sau suspendare temporară a autorizației de funcționare sau a licenței, interzicerea de a ocupa o funcție, etc.)

Coroborând aceste prevederi legale cu rezumatul prezentat de ASF asupra activității sale de control (paginile 24-25 din Răspunsul ASF), se pot formula câteva concluzii:

  • Cele 33 de activități de control s-au desfășurat pe parcursul a 3 ani de zile (2017-2019), pentru anul 2019 au existat doar 14 controale (dintre care 13 periodice) în contextul formulării unui număr de 25.679 de petiții reclamații, majoritatea dintre acestea fiind întemeiate, așa cum recunoaște chiar ASF la pagina 12, paragraful 2 din Răspunsul formulat (59,05% din petiții au fost soluționate în mod favorabil, iar dintre acestea 75,42% fiind finalizate prin plată, „solicitările având legitimitate”).
  • 7 societăți au fost sancționate cu amenzi totale în cuantum de 875.000 lei – adică o medie de 125.000 lei pentru fiecare dintre aceste societăți care realizează cifre de afaceri de sute de milioane de euro. Precizăm că pentru unele dintre faptele constatate, de o gravitate deosebită, legea prevede amenzi de până la 5.000.000 lei, pentru o singură abatere.
  • 14 societăți au fost sancționate cu avertisment – adică de două ori mai multe decât cele sancționate cu amendă, în contextul miilor de reclamații prezentate mai sus.
  • 16 persoane din conducerea a 3 societăți de asigurare au primit amenzi în cuantum total de 1.242.500 lei – adică o medie de 77.656,25 lei de persoană, în contextul în care amenzile prevăzute de lege merg de la 10.000 lei până la 1.000.000 lei, pentru o singură abatere.
  • ASF prezintă o situație globală a sancțiunilor aplicate în speranța că sumele totale astfel prezentate vor distrage atenția de la disproporția vădită dintre numărul și gravitatea contravențiilor săvârșite și sancțiunile aplicate.

De fapt, concluzia generală ce rezultă din situația prezentată chiar de către ASF este că indiferent de numărul și gravitatea abaterilor săvârșite de către asigurători, și indiferent de numărul de petiții/reclamații întemeiate, Autoritatea se va orienta întotdeauna către sancțiunea avertismentului sau amenda în cuantum minim.

author avatar
Andrei Coman
2.122 afisari

3 COMENTARII

  1. Vin ai nostri, pleaca ai nostri…
    Nu intelegeti ca si protejeaza indemnizatiile pt ca sunt platiti direct de firmele de asigurari ?
    Trebuie indepartata prevederea din legislatie..
    Altfel, niciodata nu vor sanctiona pe cei ce le dau paine.Firmele de asigurari sanctionate nu vor mai avea bani multi….Si nici ei nu vor mai incasa indemnizatiile…Plangerea penala nu e o solutie.Va trebui o expertiza…si cine sa o faca decat tot cei din neamul lor ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger