AcasăNewsVând români!

Vând români!

Curse speciale pentru Austria. Tot noaptea, e mai bine la adăpostul întunericului

Pare a fi o afacere de succes. E o formă de sclavie modernă, la care statul român dă dovadă că se pricepe destul de bine. Nu vorbesc de copiii care ajung pe străzile Londrei, Parisului, Romei sau de aiurea din Europa și care sunt duși acolo să cerșească. Forma asta de sclavie nu este instituționalizată și, deși este organizată, e mai mult la plesneală. Abia când clientul bagă mâna în buzunar se numește că afacerea e încheiată. Nu scoți banii, falimentezi firma!

Am văzut cu câtă ușurință se poate trece dincolo de lege. În plină stare de urgență, cu restricții dure privind libera circulație, românii au bântuit pe drumurile patriei până la Cluj, de unde și-au luat zborul spre Germania, la cules de sparanghel. Autocarele i-au cules de pe drum, din puncte de care știau cei interesați, nu le-a oprit nimeni. Dacă presa nu publica imaginile de pe aeroportul din Cluj, nici că s-ar fi aflat vreodată despre cum își trimite statul român cetățenii în sclavie.

Și ce dacă?

Ministrul Bode n-a văzut, n-a auzit

Justificările ulterioare venite din partea autorităților au făcut peisajul și mai slinos. Ba că aranjament diplomatic, ba că Vela nu știa, ba că nici Iohannis nu știa, nici Orban, ci de vină ar fi fost primarul dintr-o comună prăpădită, care a dat adeverințe că cei care au plecat la muncă în Germania sunt sănătoși. Să nu ne mire dacă tot el va fi scos țap ispășitor ba pentru contractele inexistente până la locul destinației, ba pentru cele încheiate în mod abuziv în defavoarea prestatorului. Anchetele publicate în presa germană au dezvăluit condițiile inumane de lucru, de hrană și cazare ale românilor ajunși acolo. Și ce dacă? Principiul românesc „Viața e greu și munca e periculos” a funcționat perfect. A murit un român acolo după câteva zile, infectat cu coronavirus. E, asta-i acum, și-or fi spus autoritățile din România. Ce, în țară nu murea?

Orban, fă-te că guvernezi!

Premierul nu explică ce avantaje are România. Și nici de ce nu are proiecte

Acum, afacerea continuă pe alte paliere. Trimitem femei la muncă în Austria, ca îngrijitoare pentru cei neajutorați. Alte dedesubturi, aceeași mizerie. Se aranjaseră trasee de deplasare cu trenul, unul special, deși ministrul Transporturilor se jură că nu știa nimic. Afacerea a fost înlesnită de directorul CFR, care deja discutase cu ambasada austriacă din România. Tot fără să știe Iohannis. Tot fără să știe Orban. Iar ministrul Lucian Bode de la Transporturi aflase din presă. Abia acum se discută de contracte, de asigurări, de cazare și nivel de salarizare și altele. Și dacă nu se afla de tărășenie, ce se mai discuta? În loc să folosim forța de muncă proprie pentru servicii cu adevărat utile, o lăsăm să plece hai-hui pentru niște bani pe care i-ar fi putut câștiga și aici. Numai că statul român nu va fi niciodată capabil să asigure o retribuție similară celei din Austria, suportând diferențele și stimulând economia românească. Preferă să-și piardă cetățenii la munci jenante, pentru care sunt plătiți mai bine. Munci pe care austriecii, din câte se vede, nu le vor presta niciodată. De ce nu are Guvernul Orban planuri de reabilitare socială pe piața internă a muncii? Păi de ce să aibă, când e mai ușor să te uiți la televizor și să te prefaci că guvernezi? Data trecută întrebam cât mai costă un român plecat în Germania. Cât să coste? Cât o tarla de sparanghel cules la preț de nimic. Acum, nu mă pot abține și întreb: cât mai costă o femeie plecată la îngrijirea unui austriac neputincios? Probabil cât un fund care trebuie spălat și parfumat. Ce ieftin ne vinzi, Orbane!

author avatar
Valentin Boeru