Valentin Iliescu, un actor grabit

Nimic din copilaria si tineretea lui Valentin Iliescu nu prevestea cariera sa politica. Dimpotriva, daca ar fi fost dupa sufletul sau, politicianul ar fi fost astazi actor.

Pana sa vina in Bucuresti, la facultate, Valentin Iliescu a fost un copil model: „Am fost baiatul mamii, tinut din scurt, la ora 10 seara eram acasa. La scoala am fost totdeauna printre premianti. Ba chiar pot spune ca am fost terorizat de un model impus de parinti: Daniel Ispas. Eram prieteni, dar eu aveam <<ordin>> de acasa sa fiu cel putin la fel de bun ca el”.

Si era, dar parintii tot aveau o grija: pasiunea lui Valentin pentru teatru, plus talentul sau actoricesc. De aceea, alegerea unui drum in viata nu a fost atat de simplu.

„In clasa a IX-a, aveam o elocinta deosebita si impresionam prin modul in care imi sustineam opiniile. O profesoara m-a si indemnat sa dau la drept, idee care mi-a suras o perioada. Eu insa eram atras de scena ca de un magnet, motiv pentru care le-am spus parintilor ca vreau sa dau la teatru. Varianta care l-a alarmat imediat pe tata, desi aveam la activ doua roluri memorabile, Misu Felecan din <<Nota zero la purtare>> si Nae Catavencu din <<O scrisoare pierduta>>, piese puse in scena la Ploiesti, de echipa de teatru a Colegiului I. L. Caragiale. Tata recunostea ca am talent, dar spunea ca la teatru sunt putine locuri, sansele sunt mici. Era clar ca nu putea accepta ideea de a fi actor, mai ales ca mi-a si spus: <<Ce, asta e meserie?>>. Asa am ajuns student la Politehnica (al 13-lea admis, dupa un examen inceput pe 13 iulie si pe care l-am sustinut in sala nr. 13!) si in toamna urmatoare, dupa efectuarea stagiului militar redus, m-am mutat la camin”. Unde lucrurile au luat-o, la inceput, razna.

Si-a cunoscut sotia la Balul Bobocilor

„Pentru prima data plecat de langa parinti, m-am dedicat pasiunii artistice. Am format, impreuna cu alti colegi, grupul VOUA, care dadea in fiecare seara spectacol in caminele rezervate fetelor. Succesul a fost imediat, dar s-a reflectat, asa cum era normal, in rezultatele obtinute in prima sesiune de examene. N-am sa uit niciodata notele luate atunci: 6 la analiza, 5 la algebra si 4 la chimie. Dezastruos, pentru un premiant de vocatie! M-a salvat o colega de grupa pe care, culmea, am cunoscut-o la Balul Bobocilor din ASE. Nu stiu cum ne-am gasit acolo unul pe altul, dar de 30 de ani nu ne-am mai despartit. Este vorba despre Lidia, sotia mea, care m-a repus atunci pe linia de plutire, convingandu-ma sa ma retrag din grupul VOUA si sa ma pun cu burta pe carte. Am ramas prieten bun cu baietii, dar am devenit, peste noapte, doar spectator. Inclinatiile artistice mi le-am demonstrat doar in cadrul brigazii TCM si in vacante, unde animam atmosfera in taberele studentesti, vara la Costinesti, iar iarna la munte”.