AcasăNewsValentin Ceaușescu a venit să-i aducă un ultim omagiu lui Mihai Șora...

Valentin Ceaușescu a venit să-i aducă un ultim omagiu lui Mihai Șora – VIDEO

sursa foto: captură video gandul.ro

Printre persoanele – rude, apropiați și cunoscuți – care au trecut, marți, pe la căpătâiul filosofului Mihai Șora, în ziua în care acesta este condus pe ultimul drum, s-a numărat și fiul cel mare al cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu.

Valentin Ceaușescu (75 de ani) a apărut, marți, la Biserica Albă din București, potrivit gandul.ro. La acest lăcaș de cult din Capitală a fost depus trupul neînsuflețit al filosofului Mihai Șora. Și unde a avut loc slujba de înmormântare a academicianului care a părăsit lumea celor vii sâmbătă, la venerabila vârstă de 106 ani.


Din câte a anunțat recent Academia Română, ceremonia de înmormântare a lui Mihai Șora va avea loc marți, începând cu ora 14.30 la Cimitirul Bellu, din Capitală. Șora va fi înmormântat cu onoruri militare.

Filosoful și eseistul Mihai Șora s-a stins din viață sâmbătă, 25 februarie, la vârsta de 106 ani. A fost căsătorit de două ori, având trei copii din primul mariaj. La vârsta de 98 de ani, în 2014, acesta s-a însurat cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora, cea care i-a fost alături până la finalul vieții. Și care și a anunțat, prin intermediul unui mesaj pe Facebook, plecarea dintre cei vii a celui care a fost Mihai Șora.

Citiți și: Mihai Şora a murit la 106 ani. Soţia Luiza Palanciuc, mai tânără cu 56 ani: „E frig fără tine, iubitule”

author avatar
Andrei Coman
1.046 afisari

31 COMENTARII

  1. un comunist bun e un comunist mort. pacat ca a intarziat asa demult la iad. sa-i dea acum un adaos de flacara. si in plus pentru fiara de ceasca ce si-a trimis progenitura stanica la studii in sua ca si nepoata lu stalin. si ne mai miram de ce a ajuns america o tara comunista.

    • Adică tu nu ești bun decât pentru injectat cu faiță, gionson, moderna și zeneca.

      • Urmeaza-ti liderul si MORI javra comunista! Aia cu injectatul sunt comunisti de-ai tai si injectatorii – nomenclatura neocomunista si injectatii – masele spalate pe creier de neocomunism. MORI!

    • A murit comunismul?
      Nooo, se transforma in neocomunism.
      L au ingropat cu…onoruri militare.
      Bunicii nostri ,anticomunisti adevarati, putrezesc in uitare.

  2. Manca-i-ar iadul de comunisti cu tot cu nevestele si copii lor ! Ia uite cat a trait canalia daca nu l-am lustrat in 1989. Si a mai luat si pensie taman de la aia pe care i-a oprimat si de la copiii lor ca victimele comunismului au murit repede dar scarba comunistoida a supravietuit si cine sa-i plateasca pensia strigoiului luciferian? Urmasii victimelor.

  3. Dumnezeule,mare… si ne mai uimim ca nu ploua,nu este apa,este covid,sunt paduchi,raie,malarie… accidente in care mor degeaba,tineri si copii…atat de indraciti suntem…ma mir ca ne mai suporta planeta….

    • Pai daca lasam satanele bolsevice ucigase sa traiasca bine mersi si le mai si platim pe deasupra tocmai din munca victimelor in loc sa-i omoram in chinuri imediat cum ii prindem, normal ca nu ne mai rabda pamantul si se manie Dumnezeu pe noi.

  4. -fizica a murit
    fizzicianu se plictisea!

    („Imperial College London”,
    mda,
    pa vremea lu tac-su!)

  5. Urmasul „reformistului” antisovietic antistalinist ceasca ii prezinta omagii tucalarului tutzer paukerist. Hienele comuniste isi schimba parul dar naravul ba.

  6. A mai murit un drac… un agent NKVD/NKGB/KGB dovedit… expulzat din Franta fix pt asta… si inmormantat cu onoruri militare in Romania… astia suntem, atat putem…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger