Cauta

Val uriaș de contestații la BAC

Cel mai dezastruos Bacalaureat din ultimii cinci ani a devenit de ieri și controversat. Astfel, doar la nivelul Capitalei, există un adevărat val de contestații ale elevilor nemulțumiți de notele primite la examene. Doar în București au fost depuse 5.275 de contestaţii, în urma afişării primelor rezultate.

Val uriaș de contestații la BAC - Ziarul NationalPentru sesiunea acesta a examenului de Bacalaureat, s-au înscris peste 136.000 de candidaţi, cei mai mulți fiind din promoția acestui an. Contestațiile cele mai multe, peste 2.000, au fost depuse, în București, la Limba şi literatura română. Reprezentanţii ISMB au precizat că următoarea probă contestată a fost proba obligatorie a profilului. ”Pentru probele obligatorii în funcţie de profil, matematică, respectiv istorie au fost depuse 1.719 contestaţii. Totodată, proba la alegere a profilului, respectiv geografie, biologie, chimie, fizică, sociologie etc, a fost depus un total de 1.477 contestaţii”. Pe de altă parte, cele mai puține constastații au fost depuse la limba maternă unde s-au înregistrat doar nouă contestaţii. În perioada 9-12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie. În perioada 15-19 iulie, candidaţii se pot înscrie pentru sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat. Pe 26 iulie, acelaşi lucru îl pot face şi absolvenţii care au promovat examenele de corigenţe.

Ultimele stiri

  • O veste tristă lovește fotbalul românesc! A murit Ioan Sdrobiș, antrenorul care l-a descoperit pe Cristi Chivu
  • Grindeanu salvează USR. Ce mesaj a putut lansa liderul PSD imediat după pierderea alegerilor – VIDEO
  • Alegeri Primăria Capitalei. Anca Alexandrescu: La București a fost învins, de fapt, Nicușor Dan – VIDEO
  • Ciprian Ciucu dezvăluie primele probleme din Capitală de care se va ocupa, după preluarea mandatului de primar general
  • LINIȘTE! Se votează!
  • Horoscop 8 decembrie 2025 – Este timpul să trăiești și să iubești
  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025. Primele rezultate oficiale de la AEP
  • Cătălin Drulă, subiect de scandal politic după alegeri: Victor Ponta cere ieșirea USR de la guvernare
  • Alegeri pentru Primăria Capitalei. George Simion, după apariția rezultatelor exit-poll: „Nimeni nu ne poate trimite la colț” – VIDEO
  • Exit mobile version